Este întrebarea care îi face pe copii să stea drepți la masă toată luna decembrie. Cum poate Moș Crăciun să știe, de la Polul Nord, cine și-a strâns camera și cine și-a tras sora de păr? Copiii au teoriile lor: spiriduși ascunși, o lunetă, un caiet magic.
Arhivele Polului Nord pot confirma cel puțin un lucru: caietul există, și i se cunoaște prima apariție tipărită. El apare într-o gravură de Thomas Nast publicată pe 29 decembrie 1866. Înaintea lui, o broșură newyorkeză din 1821 vorbea deja despre copiii cuminți și despre ceilalți. După el, un cântec din 1934 a făcut din listă un refren pe care îl știe toată lumea. Iată dosarul complet.
De unde știe Moș Crăciun dacă ai fost cuminte?
Poveștile dau mai multe răspunsuri, care se completează. Primul este un registru: Moș Crăciun notează purtarea copiilor într-o carte mare, așa cum îl arată Thomas Nast încă din 1866. Al doilea este un auz foarte fin. În 1927, prezentatorul radioului finlandez Markus Rautio anunță că Moș Crăciun locuiește pe Korvatunturi, în Laponia, „muntele ureche”, a cărui formă i-ar permite să audă dorințele fiecărui copil de pe Pământ.
Al treilea răspuns sunt ajutoarele. În țările în care vine Sfântul Nicolae, marea carte roșie este ținută pe tot parcursul anului, iar sfântul o consultă înainte să umple pantofii. Mai aproape de noi, din 2005, un spiriduș așezat pe un raft ar pleca în fiecare noapte la Polul Nord ca să dea raportul: acesta este principiul spiridușului poznaș, explicat în ghidul nostru pentru părinți.
Rămâne sursa cea mai directă: copiii înșiși. În povestea lui L. Frank Baum publicată în 1902, „The Life and Adventures of Santa Claus”, un ajutor pe nume Kilter, „cel tăcut și iute”, are sarcina de a strânge scrisorile copiilor. Fiecare scrisoare povestește câte ceva din anul celui care o scrie, iar Moș Crăciun le citește pe toate.
Niciunul dintre aceste texte nu pretinde că Moș Crăciun numără prostioarele una câte una. Toate vorbesc despre o impresie de ansamblu, despre un an întreg. De aceea o zi proastă nu face un an prost, așa cum vom vedea la sfârșitul acestui dosar.
De când ține Moș Crăciun un registru al purtării?
Cea mai veche imagine pe care o cunoaștem datează din 29 decembrie 1866. În acea zi, Harper's Weekly publică pe două pagini o gravură de Thomas Nast, „Santa Claus and His Works”. Picker Art Gallery a Universității Colgate păstrează un exemplar, donat de Thomas Nast III, un urmaș al desenatorului. Când Nast își adună desenele de Crăciun într-un volum, în 1890, legendele sunt reproduse.
- „On the look out for good children”: Moș Crăciun îi pândește pe copiii cuminți.
- „Account book, record of behaviour”: registrul de socoteli, registrul purtării.
- „Work-shop”: atelierul în care se pregătesc jucăriile.
- „Santa Claus stable”: grajdul animalelor lui.
Aceeași culegere conține un alt desen savuros, „Santa Claus's Rebuke”, mustrarea lui Moș Crăciun. În el, un băiețel promite „I'll never do it again”, n-o să mai fac niciodată, iar un bilet adresat lui Moș Crăciun spune: „Tommy has been such a naughty boy”, semnat „Papa and Mama”. Scena arată că, încă din secolul al XIX-lea, părinții treceau drept informatori excelenți.
Registrul lui Nast se înscrie într-un oraș, New York, în care personajul lui Moș Crăciun s-a construit pas cu pas. Restul poveștii, de la episcopul din Myra până la Harper's Weekly, este spus în adevărata poveste a lui Moș Crăciun.

Ce primeau copiii neascultători în 1821?
Cu patruzeci și cinci de ani înaintea lui Nast, împărțirea între cuminți și mai puțin cuminți există deja. În 1821, tipograful newyorkez William B. Gilley publică „The Children's Friend”, o broșură ilustrată cu opt gravuri color, destinată copiilor „de la cinci la doisprezece ani”. Poemul ei, „Old Santeclaus with Much Delight”, îl aduce pe vizitator în Ajunul Crăciunului, nu pe 6 decembrie.
Copiilor cuminți, Santeclaus le aduce „recompense”, cum spune legenda primei gravuri: cărți frumoase, păpuși, mingi, mere. Acolo unde găsește copii care s-au purtat urât, lasă altceva: o nuia lungă și neagră de mesteacăn, pe care părinții sunt invitați s-o folosească.
Am lăsat o nuia lungă și neagră de mesteacăn, / Așa cum porunca temută a lui Dumnezeu / Îi cere mâinii părintești s-o folosească.
Cel mai celebru poem, apărut doi ani mai târziu, nu mai vorbește deloc despre pedeapsă. Vizitatorul din „A Visit from St. Nicholas”, publicat în 1823, umple ciorapii fără să judece pe nimeni și pleacă urând „Happy Christmas to all”. Nuiaua de mesteacăn a dispărut încetul cu încetul din poveștile lui Moș Crăciun.
De unde vine lista pe care o „verifică de două ori”?
Din cântecul „Santa Claus Is Comin' to Town”, scris în 1934 de compozitorul J. Fred Coots și de textierul Haven Gillespie și publicat de casa Leo Feist. Aflăm din el că Moș Crăciun face o listă, că o verifică de două ori ca să știe cine a fost cuminte și că știe chiar și când dormim și când suntem treji. Cum versurile sunt încă protejate, nu le cităm aici, dar oricine le poate fredona.
Prima înregistrare cunoscută este cea a lui Harry Reser și a orchestrei sale, pe 24 octombrie 1934, cu Tom Stacks ca solist. Succesul vine luna următoare: Eddie Cantor îl cântă în emisiunea lui de radio în noiembrie 1934. Potrivit Wikipedia, peste 30.000 de discuri și 500.000 de partituri se vând în cele douăzeci și patru de ore de după difuzare. Alte surse dau cifre mai modeste, dar toate vorbesc despre un succes imediat.
De atunci, lista „verificată de două ori” a devenit cea mai cunoscută imagine a registrului lui Moș Crăciun. Pe 13 decembrie 1970, postul ABC difuzează un film de animație pentru televiziune realizat de Rankin/Bass, cu același titlu. În el, un poștaș povestește tinerețea lui Moș Crăciun, crescut de o familie de spiriduși producători de jucării, familia Kringle, și întâlnirea lui cu învățătoarea Jessica, pe care o regăsim în Are Moș Crăciun o soție?.
Ce se află în marea carte a Sfântului Nicolae?
În Țările de Jos și în Belgia, Sinterklaas nu pleacă nicăieri fără o carte mare și roșie. Tradiția spune că notează în ea, pe parcursul anului, dacă fiecare copil a fost cuminte sau nu. Sosește cu un vapor cu aburi la mijlocul lunii noiembrie, în prima sâmbătă de după 11 noiembrie, iar cadourile se împart în seara de 5 decembrie, *pakjesavond*, „seara pachetelor”.
Cântecele vechi erau mai amenințătoare. Ele spuneau că copiii neascultători puteau fi puși într-un sac și duși în Spania, iar însoțitorul sfântului purta o nuia, *roe*, ca să-i bată la fund. Versiunile moderne au renunțat la ambele amenințări. A rămas cartea, și pantofii așezați lângă șemineu, pe care sfântul îi umple cu bomboane sau cu un mic cadou.
Sfântul Nicolae are de mult acest rol de judecător binevoitor, iar sărbătoarea lui din 6 decembrie îi păstrează urma în toată Europa. Cine a fost episcopul din Myra și de ce veghează asupra copiilor, aflați din Cine a fost Sfântul Nicolae?.

Cine îi pedepsește pe copiii neascultători?
În Franța, acest rol îi revine lui Père Fouettard. Îmbrăcat în negru și cărând o legătură mare de nuiele, el îl însoțește pe Sfântul Nicolae în noaptea de 5 spre 6 decembrie, scrie ghidul Routard. Site-ul oficial al turismului francez precizează că îl însoțește în mare parte din țară, că i se spune Hans Trapp în Alsacia și Ruppelz în Lorena și că lipsește la Boulogne-sur-Mer, unde sfântul defilează singur.
În Lorena, Sfântul Nicolae este patronul regiunii din 1477. În dimineața de 6 decembrie, copiii găsesc dulciuri sau cărbune, după cum s-au purtat, iar darurile lui obișnuite sunt o portocală și o turtă dulce cu chipul lui. La Nancy, marea paradă îi poartă pe un car pe sfânt, pe Père Fouettard, pe măcelar și pe cei trei copii din legendă.
În Alpii austrieci și bavarezi, însoțitorul se numește Krampus. Cu coarne și păros, cu o nuia de mesteacăn în mână, el iese pe străzi în seara de 5 decembrie, Krampusnacht. În Italia, Befana vine în noaptea de 5 ianuarie și le lasă copiilor care s-au purtat urât cărbune, de cele mai multe ori o bomboană de zahăr candel vopsită în negru. Toți acești vizitatori sunt prezentați în aducătorii de cadouri din lumea întreagă.
Ce se întâmplă dacă ești pe lista copiilor neascultători?
Poveștile vechi vorbesc despre cărbune și nuiele de mesteacăn. Cele de azi sunt mult mai blânde, la fel și registrul Polului Nord. O listă se ține pe un an întreg, nu pe o singură zi proastă. Un copil care se ceartă cu fratele lui marți și îl ajută să facă ordine miercuri a recuperat deja jumătate din drum.
- Repară: un „iartă-mă” sincer contează, mai ales dacă vine de la sine.
- Ajută: pune masa, consolează un prieten, împarte o jucărie.
- Spune: scrisoarea către Moș Crăciun este locul ideal pentru a-ți povesti eforturile.
- Verifică: detectorul de copii cuminți îți arată încotro bate vântul, iar lista copiilor cuminți arată cine a fost deja notat.
Vizitatorul din poemul din 1823 dă de altfel exemplul: umple toți ciorapii fără să facă vreo deosebire și urează „Happy Christmas to all”. Pentru celelalte talente ale lui, de la zborul renilor la hornul pe care urcă dintr-o înclinare a capului, vedeți puterile lui Moș Crăciun.
Surse
- Colgate University, Picker Art Gallery, Thomas Nast, „Santa Claus and His Works”, Harper's Weekly, 29 decembrie 1866
- Project Gutenberg, Thomas Nast, „Thomas Nast's Christmas Drawings for the Human Race”, Harper & Brothers, 1890
- Wikipedia, „Old Santeclaus with Much Delight” (The Children's Friend, 1821)
- Academy of American Poets, Poets.org, „A Visit from St. Nicholas” (1823)
- Wikipedia, „Santa Claus Is Comin' to Town” (cântec, 1934)
- Wikipedia, „Sinterklaas”
- Le Routard, „Saint-Nicolas et Noël en Lorraine”
- France.fr (Atout France), „Où fêter la Saint-Nicolas en France?”
- Wikipedia, „Korvatunturi”
- Yle News, „Christmas special: How Santa became Finnish”, 2019
- Wikipedia, „Santa Claus Is Comin' to Town” (film de televiziune, 1970)
- Wikipedia, „Krampus”
- Wikipedia, „Befana”
- Project Gutenberg, L. Frank Baum, „The Life and Adventures of Santa Claus” (1902, text integral)



