Crăciunul în Țările de Jos: Sinterklaas, seara pachetelor și dezbaterea despre Zwarte Piet

Când sosește Sinterklaas în Țările de Jos și de ce din Spania?

Sezonul începe în prima sâmbătă de după 11 noiembrie, ziua Sfântului Martin. În acea zi are loc intocht, intrarea lui Sinterklaas: coboară de pe un vapor, urcă pe calul lui alb și defilează prin oraș. Sosirea națională are loc în fiecare an în alt port și este transmisă în direct la televizor, apoi fiecare oraș își organizează propria sosire. Calul s-a numit Amerigo până în 2019; s-a retras și a fost înlocuit de Ozosnel.

De ce Spania? Nimeni nu știe sigur. O pistă trimite la moaștele lui, din care jumătate au fost duse în 1087 de la Myra la Bari, în sudul Italiei. Cea mai veche sursă care îl leagă pe Sinterklaas de Spania este, de altfel, americană: un pamflet publicat la New York în 1810 de John Pintard. Astăzi, după tradiția povestită copiilor, sfântul își petrece anul la Madrid.

Imaginea modernă a sfântului și a călătoriei lui datorează mult unei cărți. În 1850, învățătorul Jan Schenkman publică la Amsterdam *Sint-Nicolaas en zijn knecht*, „Sfântul Nicolae și slujitorul său”, prima carte ilustrată în care sfântul are rolul principal. Schenkman adună aici calul, călătoria pe acoperișuri și sosirea din Spania, iar poemul lui de deschidere îl aduce pe sfânt din Spania cu vaporul. Cântecul lui *Zie ginds komt de stoomboot*, „Iată, acolo vine vaporul”, se cântă și azi. Cartea, retipărită până în secolul XX, cu ediții cunoscute în 1880, 1905 și 1907, a contribuit la transformarea zilei Sfântului Nicolae într-o sărbătoare a copiilor. Din 2001, sezonul are și propriul jurnal de știri zilnic la televizor, *Sinterklaasjournaal*, care le povestește copiilor în fiecare seară aventurile sfântului până pe 5 decembrie.

Ce se întâmplă în seara de pakjesavond, pe 5 decembrie?

De cum sosește sfântul, copiii își „pun pantoful”, *schoen zetten*. Seara îl așază lângă șemineu sau, în casele care nu au unul, într-un loc ales, cântă un cântec de Sinterklaas înainte de culcare și pun în el un morcov sau un măr pentru cal, adesea împreună cu un desen. Dimineața, în pantof se află un dulce sau un mic cadou.

Marea seară este pe 5 decembrie, în ajunul sărbătorii sfântului: pakjesavond, „seara pachetelor”. În toiul serii, cineva bate sau sună tare la ușă, un pumn de pepernoten răpăie în fereastră, iar când deschizi, nu mai e nimeni, doar un sac cu cadouri lăsat în prag. În Belgia și într-o bună parte din sudul Țărilor de Jos, cadourile sosesc mai degrabă în dimineața de 6 decembrie, ziua Sfântului Nicolae, ca în Lorena.

Între adulți și copiii mai mari, seara se transformă adesea într-un joc: zarurile sau alte reguli hotărăsc cine ia, cine dă mai departe sau cine deschide un pachet ori cine trebuie să facă o provocare. La cei mici, întrebarea cine a bătut la ușă poate dura ani de zile. Cea despre când și cum să le spui adevărul, valabilă și pentru Sinterklaas, este tratată în ghidul nostru pentru părinți.

Poezii, surprize și litere de ciocolată: obiceiurile de Sfântul Nicolae

Un cadou de la Sinterklaas nu se dă așa, pur și simplu. Este însoțit de o poezie, *Sinterklaasgedicht*, pe care destinatarul o citește cu voce tare în fața tuturor. Scrisă din perspectiva lui Sinterklaas sau a lui Piet, despre care se spune că știu toate micile secrete ale fiecăruia, ea povestește în rime simple întâmplări amuzante și puțin șugubețe despre persoana respectivă. Cadoul în sine este adesea ascuns într-o surpriză, un obiect meșterit de mână care trebuie desfăcut bucată cu bucată ca să afli ce e înăuntru.

Dulciurile au propriul alfabet. Litera de ciocolată, *chocoladeletter*, are forma unui S de la Sinterklaas, a unui P de la Piet sau a inițialei copilului. Se deosebesc doi biscuiți mici pe care străinii îi confundă: pepernoten, bucățele de turtă dulce cam tari, și kruidnoten, biscuiți mici, rotunzi și crocanți, cu gust de speculoos. Odinioară erau aruncați copiilor cu pumnul; după câteva aruncări prea entuziaste, acum se împart mai degrabă cu mâna.

În seara de 5, aceste dulciuri trec din mână în mână printre pachete, în timp ce poeziile sunt citite una câte una. Ca să faceți biscuiți cu mirodenii împreună cu copiii, vedeți rețetele noastre, iar despre o altă vizitatoare care umple ciorapii, Befana din Italia, citiți articolul nostru despre cei care aduc cadourile.

Cine este Zwarte Piet, însoțitorul lui Sinterklaas?

Sinterklaas călătorește cu niște ajutoare numite Piet sau Pieten. În versiunea tradițională, jucați cel mai adesea de actori albi, ei au fața vopsită în negru, perucă creață, buze roșii și cercei: acesta este Zwarte Piet, „Petru cel Negru”. Ei îl ajută pe sfânt, aruncă pepernoten și îi fac pe copii să râdă. În Lorena, însoțitorul Sfântului Nicolae este Père Fouettard, prezentat în articolul nostru despre cei care aduc cadourile.

Personajul apare pentru prima dată tipărit în cartea lui Jan Schenkman, care îl înfățișează pe slujitorul sfântului ca pe un tânăr paj cu pielea neagră, îmbrăcat în stil maur. Radioul public american NPR notează că el capătă importanță în anii 1850, în perioada în care spectacolele de *minstrels*, cu actorii lor albi machiați în negru, devin populare în Statele Unite, și că Țările de Jos abolesc sclavia în coloniile lor abia în 1863. Potrivit aceleiași surse, costumul original prelua felul în care familiile înstărite din Amsterdam îi îmbrăcau pe copiii negri aduși ca sclavi din colonii.

Apărătorii lui văd cu totul altceva. Pentru ei, Piet e negru pentru că trece prin coșuri și se acoperă de funingine, și nu are nicio legătură cu culoarea pielii. Din secolul XX circulă și alte explicații, cum ar fi cea a unui fost sclav eliberat de sfânt, apărută în presă între 1947 și 1954. În 2013, 92 % dintre olandezii intervievați într-un sondaj nu considerau personajul rasist, iar pentru mulți el rămâne poznașul din amintirile copilăriei.

De ce stârnește Zwarte Piet dezbateri în Țările de Jos?

Criticile nu sunt de ieri: încă din 1987, un sketch din *Sesamstraat*, versiunea olandeză a emisiunii *Sesame Street*, se întreabă dacă personajul ar putea fi perceput ca rasist. Dezbaterea devine națională în anii 2010. În 2011, artistul Quinsy Gario atrage atenția întregii țări protestând la sosirea sfântului în Dordrecht. Mișcarea Kick Out Zwarte Piet, condusă printre alții de activistul Jerry Afriyie, face campanie în fiecare sezon. Mulți olandezi de culoare povestesc că au fost numiți „Zwarte Piet” ca o insultă.

În august 2015, Comitetul Națiunilor Unite pentru Eliminarea Discriminării Rasiale își publică observațiile despre Țările de Jos. Recunoaște că tradiția este îndrăgită de mulți, dar constată că personajul este uneori reprezentat într-un mod care reflectă stereotipuri negative și că este trăit de numeroase persoane de origine africană ca o urmă a sclaviei. Recomandă găsirea unui „echilibru rezonabil, de exemplu o reprezentare diferită”. Același text își exprimă îngrijorarea față de violențele împotriva protestatarilor pașnici.

Dezbaterea a ajuns uneori în stradă, cu manifestații și contramanifestații la sosirile lui Sinterklaas, în 2017 lângă Dokkum, ca și în 2019 la Haga. Pentru mulți organizatori, acesta a fost încă un motiv să caute o versiune a sărbătorii în care fiecare familie să se poată regăsi.

Roetveegpiet, un compromis

O soluție s-a impus treptat: roetveegpiet, „Piet cu urme de funingine”, cu fața marcată doar de câteva dâre negre, ca și cum ar fi ieșit dintr-un coș. Postul RTL îl adoptă în 2016. Televiziunea publică NTR, care produce *Sinterklaasjournaal*, se schimbă treptat din 2014; în 2019, sosirea națională și emisiunea nu mai arată decât roetveegpieten. Pe 4 iunie 2020, premierul Mark Rutte declară în Parlament că opinia lui „s-a schimbat mult”, că a întâlnit numeroase persoane care se simt discriminate pentru că Piet este negru, considerând totodată că nu statul trebuie să impună schimbarea. El vorbește despre o cultură populară care evoluează în timp, sub presiunea dezbaterii.

Opinia publică s-a schimbat, fără unanimitate. Potrivit institutului Ipsos I&O, 65 % dintre olandezi voiau să păstreze un Zwarte Piet complet negru în 2016, 33 % în 2022 și 38 % în noiembrie 2024, în timp ce aproximativ 35 % doreau ca el să dispară în favoarea altor Pieten. În 2019, potrivit NPR, comitetele mai multor orașe au renunțat la Zwarte Piet în parada lor, în timp ce o duzină de comune mici au afirmat contrariul. În afara Țărilor de Jos, Surinamul a înlocuit încă din 2013 sărbătoarea de 5 decembrie cu o zi a copiilor, iar Aruba a interzis personajul în 2020.

Cum sărbătoresc olandezii Crăciunul după Sinterklaas?

Crăciunul, *Kerstmis*, vine la trei săptămâni după pakjesavond și durează două zile. Pe 25 decembrie este Eerste Kerstdag, „prima zi de Crăciun”, iar pe 26, Tweede Kerstdag, „a doua zi de Crăciun”. Ambele sunt zile libere, chiar dacă multe magazine se redeschid pe 26. Există și Moș Crăciun în stil american: se numește Kerstman, „omul Crăciunului”, iar limba îl deosebește clar de Sinterklaas. Schimbul de cadouri de Crăciun se răspândește, chiar dacă majoritatea familiilor l-au făcut deja pe 5 decembrie.

Cea mai tipică masă este gourmetten: fiecare își gătește la masă, pe o plită și în tigăi mici, bucăți de carne, legume și mini-clătite. Se taie și kerststol, o pâine cu fructe uscate care are în mijlocul fiecărei felii o mică insulă de pastă de migdale. *Kerstkransjes*, biscuiți mici în formă de coroniță, se agață în brad cu o panglică. La ora 13 pe 25, regele Willem-Alexander își rostește discursul de Crăciun, difuzat de posturile publice și private.

1. 1087Jumătate din moaștele Sfântului Nicolae sunt duse la Bari.
2. 1655Utrecht interzice prăjiturile de Sfântul Nicolae între 1 și 8 decembrie.
3. 1850Jan Schenkman publică Sint-Nicolaas en zijn knecht.
4. 2001Primul Sinterklaasjournaal la televizor.
5. 2015Comitetul ONU împotriva discriminării rasiale se pronunță asupra lui Zwarte Piet.
6. 2019Doar roetveegpieten la sosirea națională; Amerigo îi cedează locul lui Ozosnel.
7. 2020Mark Rutte anunță că opinia lui despre Zwarte Piet s-a schimbat.