Cum se sărbătorește Crăciunul în Germania? Advent, târguri, Nikolaus și Christkind

Cine a inventat coroana și calendarul de Advent?

În Germania, decembrie se numără în duminici. În prima duminică a Adventului se aprinde prima lumânare de pe Adventskranz, coroana de Advent, apoi încă una în fiecare duminică, până la Crăciun. Obiectul are o dată și un autor: Johann Hinrich Wichern, fondatorul și directorul instituției Rauhes Haus din Hamburg-Horn, a aprins-o pe prima în 1839, sub tavanul sălii de rugăciune.

Coroana lui Wichern nu semăna deloc cu cele de azi. Era din lemn, cam cât o roată de căruță, și purta câte o lumânare pentru fiecare zi dintre prima duminică a Adventului și Ajunul Crăciunului. Așa vedeau copiii cum se apropie Crăciunul, zi după zi. Ramurile de brad și panglicile albe au apărut abia din 1860. Varianta cu patru lumânări este un compromis, ca să încapă coroana în sufragerii.

Și calendarul de Advent are o istorie de familie. Mama lui Gerhard Lang (1881-1974), Selma, soție de pastor, îi prindea fiului ei pe un carton 24 de mici bezele din Hohenlohe, numite *Wiebele*: câte una de mâncat în fiecare zi. Ajuns editor la München, Lang publică în 1908, după mai multe încercări, un calendar tipărit intitulat *Im Lande des Christkindes*, „În țara Pruncului Iisus”. Calendarele de azi cu 24 de ferestruici sunt urmașii lui. Pe al nostru îl găsiți pe pagina calendarul de Advent.

Ce se întâmplă pe 6 decembrie în Germania?

Pe 5 decembrie seara, copiii germani își pun pantofii sau cizmele în fața ușii. Peste noapte, Nikolaus le umple cu nuci, mandarine, ciocolată și turtă dulce. În dimineața zilei de 6 se găsește adesea și o figurină mică din aluat dulce, numită Stutenkerl în unele regiuni. Este primul cadou al sezonului, cu săptămâni înainte de Crăciun.

În multe familii, Nikolaus vine și în persoană, îmbrăcat în episcop: un voluntar sau un actor angajat pentru ocazie. Îi dojenește cu blândețe pe copii, uneori citind dintr-un Goldenes Buch, o „carte de aur” în care sunt notate faptele bune și cele rele ale anului, apoi lasă un mic cadou.

În nordul și centrul țării, și în general în regiunile protestante, el este însoțit de Knecht Ruprecht, un slujitor întunecat care îi amenință pe copiii neascultători și care uneori chiar îi ia locul. La Bremen, copiii costumați fac *Sunnerklauslaufen*: trec din prăvălie în prăvălie, recită o mică poezie în germana de jos și cer dulciuri. Verii lui Knecht Ruprecht, de la Krampus la Père Fouettard, sunt prezentați în cine aduce cadourile în lume, iar episcopul însuși în cine a fost Sfântul Nicolae.

Care este cel mai vechi târg de Crăciun din Germania?

Titlul îi revine de obicei lui Striezelmarkt din Dresda. Este pomenit pentru prima dată în 1434, pe vremea principelui elector al Saxoniei Frederic al II-lea, ca un târg de o zi pe Altmarkt, în lunea dinaintea Crăciunului. Numele vine de la *Strüzel* sau *Stroczel*, vechiul nume al prăjiturii căreia azi i se spune Stollen.

Astăzi târgul are în jur de 240 de tarabe. Se poate vedea acolo o piramidă de Crăciun din Munții Metaliferi înaltă de 14 metri, unul dintre acele carusele de lemn cu etaje pe care căldura lumânărilor le face să se învârtă, și Pflaumentoffel, mici figurine din prune uscate care înfățișează coșari. Numele lor înseamnă totuși „dracul de prună”.

Celălalt nume mare este Christkindlesmarkt din Nürnberg, atestat din 1628. În fiecare an, el se deschide atunci când Christkind al orașului, ales o dată la doi ani, își recită prologul de la tribuna bisericii Frauenkirche. Târgurile din Nürnberg și din Dresda atrag fiecare în jur de două milioane de vizitatori pe an. Alegerea lui Christkind o povestim în cine aduce cadourile în lume.

Târgurile seamănă de la un oraș la altul: căsuțe de lemn, vin fiert, Lebkuchen, decorațiuni din sticlă și din lemn. De cealaltă parte a Rinului, Strasbourg a păstrat aceeași tradiție din 1570, așa cum povestește articolul nostru despre Crăciunul în Franța.

Ce se mănâncă de Crăciun în Germania: Stollen și Lebkuchen?

Stollenul din Dresda, numit odinioară Striezel, apare într-un document oficial încă din 1474. Untul a fost mult timp o problemă. În 1490, papa Inocențiu al VIII-lea îi trimite succesorului principelui elector al Saxoniei o scrisoare rămasă celebră sub numele de *Butterbrief*, „scrisoarea untului”: ea permite untul pentru principe și casa sa, iar pentru ceilalți cu condiția să plătească o contribuție anuală catedralei din Freiberg.

Regele August al II-lea cel Puternic i-a dat Stollenului momentul lui de glorie. În 1730, el comandă breslei brutarilor din Dresda un Stollen uriaș pentru circa 24 000 de invitați. Orașul rejoacă scena în fiecare an la Stollenfest: o prăjitură de trei-patru tone defilează până la târg, unde este tăiată cu un cuțit de 1,60 metri, replică a celui din 1730, care s-a pierdut. Adevăratul Dresdner Stollen poartă un sigiliu cu chipul lui August cel Puternic și este făcut doar de 110 brutării din oraș.

Lebkuchen este celălalt stâlp al sezonului. Brutari de turtă dulce sunt pomeniți la Ulm încă din 1296 și la Nürnberg în 1395, iar la Nürnberg doar membrii breslei aveau dreptul să o coacă. Din 1996, Nürnberger Lebkuchen este o denumire protejată: trebuie făcut în limitele orașului. Calitatea cea mai fină, Elisenlebkuchen, conține mai puțin de 10 % făină de grâu și cel puțin 25 % fructe cu coajă, pe o foaie subțire de azimă, *Oblate*.

Cine aduce cadourile în Germania: Weihnachtsmann sau Christkind?

Totul depinde de regiune. În nordul, centrul și estul țării, este Weihnachtsmann, „omul Crăciunului”, un Moș Crăciun cu barbă albă popularizat în secolul al XIX-lea de cântecul *Morgen kommt der Weihnachtsmann*. În sudul Germaniei, în Austria și în Elveția, este Christkind, Pruncul Iisus, o figură de înger în rochie albă, cu părul buclat. Originea celor două nume este explicată în numele lui Moș Crăciun în lume.

Marele moment este Heiligabend, seara de 24 decembrie. Bradul este adesea instalat și împodobit chiar în după-amiaza aceea și rămâne la locul lui până în ianuarie: brazii naturali sunt scoși pentru ridicare după a doua săptămână a lunii. Copiii așteaptă afară din cameră până când sună un clopoțel: el anunță că aducătorul de cadouri tocmai a plecat. Atunci descoperă bradul aprins și pachetele. Acest moment se numește Bescherung.

Masa din 24 este adesea simplă. În sondaje, germanii pun pe primul loc cârnații cu salată de cartofi, înaintea crapului, a fonduei sau a raclettei. Ospățul vine a doua zi, cu o gâscă sau o rață friptă. Zilele de 25 și 26 decembrie sunt libere, a doua numindu-se *Zweiter Weihnachtstag*, dar 24 nu este.

De unde vin O Tannenbaum și globurile de Crăciun din sticlă?

*O Tannenbaum* nu era un colind de Crăciun. La origine, este un cântec popular în care bradul, mereu verde, simbolizează fidelitatea. Una dintre melodiile sale este citată deja în 1605 într-un potpuriu muzical, *Nun fanget an*. În 1820, August Zarnack publică o versiune în care un îndrăgostit se plânge de necredința iubitei sale. În 1824, Ernst Anschütz, învățător și organist la Leipzig, publică într-o culegere școlară versiunea pe care o cunoaștem. Nici atunci textul nu vorbește explicit despre un brad de Crăciun: obiceiul l-a legat de sărbătoare.

Globurile de sticlă vin din Turingia. Potrivit Muzeului de Istorie Germană, decorațiunile de brad din sticlă suflată se fabrică de pe la 1850 la Lauscha și în satele vecine. Primele globuri erau argintate pe dinăuntru cu plumb topit, ca să reflecte lumina lumânărilor. În anii 1860 și 1870, nitratul de argint a înlocuit treptat plumbul.

O decorațiune, în schimb, nu are nimic german: castravetele de Crăciun. În Statele Unite se povestește că familiile germane ascund în brad un castravete de sticlă, iar copilul care îl găsește primește un cadou în plus. Potrivit unui sondaj YouGov relatat de *New York Times*, 91 % dintre cei 2 057 de germani întrebați nu auziseră niciodată de această „tradiție”.