Cum se sărbătorește Crăciunul în Franța? Réveillon, bûche, santoni și 13 deserturi

Când începe Crăciunul în Franța?

Calendarul francez al Crăciunului se întinde pe mai bine de o lună. Pornește din Est cu Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, o sărbătoare mult mai vie în Lorena, în Alsacia și în Nord decât în restul țării. Se încheie la început de ianuarie cu Boboteaza și galette des rois, o plăcintă din foietaj umplută cu cremă de migdale în care se ascunde un bob: cine îl găsește este încoronat rege sau regină.

1. 4 dec.Sfânta Varvara: în Provence, se seamănă grâu în trei farfurioare, care trebuie să încolțească până la Crăciun.
2. 6 dec.Sfântul Nicolae în Lorena, în Alsacia și în Nord, cu parade la Nancy și la Saint-Nicolas-de-Port.
3. Sfârșit de nov. până la sfârșit de dec.Târgurile de Crăciun, printre care Christkindelsmärik din Strasbourg, născut în 1570.
4. 24 dec.Réveillon, liturghia de la miezul nopții, iar în Provence gros souper urmat de cele treisprezece deserturi.
5. 25 dec.Cadourile lui Moș Crăciun sub brad, apoi prânzul de Crăciun.
6. Început de ian.Boboteaza și galette des rois, pe 6 ianuarie sau în prima duminică din ianuarie.

Acest calendar explică de ce doi copii francezi nu trăiesc neapărat același Crăciun. Un copil din Lorena poate primi dulciuri de două ori în trei săptămâni, o dată de la Sfântul Nicolae, a doua oară de la Moș Crăciun. Un copil din Provence va vedea masa din 24 rămânând pusă trei zile. Istoria Sfântului Nicolae în Lorena are propriul articol: cine a fost Sfântul Nicolae.

Cine aduce cadourile în Franța: Moș Crăciun sau Sfântul Nicolae?

În cea mai mare parte a țării, cel care trece este Père Noël, Moș Crăciun, în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Altădată, copiii își puneau pantofii în fața șemineului ca să i-i umple, iar revista FrenchEntrée amintește că se agățau în brad și jucării mici, bomboane și fructe. Astăzi, pachetele așteaptă cel mai adesea sub brad în dimineața de 25.

Acest Moș Crăciun cu barbă albă și haină roșie s-a impus în Franța mai ales după al Doilea Război Mondial. Nu a fost primit peste tot cu brațele deschise: pe 23 decembrie 1951, o parte din clerul din Dijon i-a ars efigia în fața catedralei Saint-Bénigne. A doua zi, canonicul Kir, primarul orașului, l-a făcut să reapară pe acoperișurile primăriei. Toată afacerea e povestită în adevărata poveste a lui Moș Crăciun.

În Est, Sfântul Nicolae nu și-a cedat niciodată locul. El trece în noaptea de 5 spre 6 decembrie, îmbrăcat ca episcop, cu mitră și cârjă, urmat de Père Fouettard, care îi amenință pe copiii neascultători. După tradiție, aduce o portocală și o turtă dulce cu chipul lui, iar copiii îi lasă un păhărel de țuică de mirabele, cu zahăr și un morcov pentru măgarul lui. Însoțitorii lui diferă de la o regiune la alta; i-am clasat în cine aduce cadourile în lume.

O adresă îi leagă pe toți acești copii: din 1962, La Poste răspunde la scrisorile adresate lui Moș Crăciun. Secretariatul lui Moș Crăciun se află la Libourne, în Gironde, și e de ajuns să scrieți „Père Noël” pe plic. Ca să o trimiteți pe a dumneavoastră în sat, folosiți pagina noastră Scrisoare către Moș Crăciun.

Ce este réveillon-ul de Crăciun?

Cuvântul vine de la verbul *réveiller*, a trezi. Trésor de la langue française informatisé îl definește ca o masă de sărbătoare luată în noaptea de Crăciun și, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în noaptea de Anul Nou. Sensul de masă nocturnă este atestat încă din 1531, la Charles de Bourdigné, ca o „masă mică luată noaptea în companie”.

La origine, se veghea pentru liturghia de la miezul nopții, apoi se mânca la întoarcere, în toiul nopții. Multe familii au inversat ordinea și iau cina în seara de 24 înainte de slujbă, sau fără slujbă deloc. Principiul nu s-a schimbat: o masă lungă, mai îngrijită decât cele din restul anului, împărțită înainte de sosirea cadourilor.

Meniul variază de la o regiune la alta. FrenchEntrée citează curcanul, claponul, gâsca, puiul și boudin blanc, cârnatul alb, ca feluri principale, cu stridii ca aperitiv și bûche la desert.

De ce se mănâncă bûche de Crăciun?

Înainte de a fi o prăjitură, bûche era un butuc adevărat. Potrivit Primăriei Parisului, obiceiul ar veni dintr-un rit de la sfârșitul solstițiului de iarnă din nordul Europei: se ardea o bucată mare de lemn. În Provence, Oficiul de turism din Marsilia descrie ritul cacho fio: cel mai în vârstă din familie, adesea bunicul, aprindea un butuc de măslin sau de pom fructifer, binecuvânta focul și îl stropea cu vin fiert, rostind o formulă în provensală.

Prăjitura, în schimb, este pariziană. Site-ul Primăriei Parisului amintește că patiserul Pierre Lacam, fost înghețatar al prințului Carol al III-lea de Monaco, publică rețeta într-o lucrare din 1890. El spune că s-a inspirat de la Antoine Charabot, patiser al casei Quillet, de pe rue de Buci, în arondismentul 6. Data exactă a primei bûche rămâne necunoscută.

Potrivit aceleiași surse, patiserii parizieni au răspândit bûche în toată țara după 1945. Ea a păstrat aspectul lemnului: un blat rulat, o cremă striată care imită scoarța, uneori ciuperci din bezea. Ca să gătiți în familie de sărbători, Doamna Crăciun își împărtășește rețetele în rețetele noastre.

Care sunt cele 13 deserturi de Crăciun din Provence?

În Provence, seara de 24 decembrie se numește gros souper, „cina cea mare”. Potrivit site-ului oficial France.fr, este o masă de post, fără carne, dar îmbelșugată: șapte feluri, în amintirea rănilor lui Hristos, printre care cod cu raïto, un sos provensal cu roșii. Se încheie cu cele treisprezece deserturi, pe care Oficiul de turism din Marsilia le leagă de Cina cea de Taină: douăsprezece deserturi pentru cei doisprezece apostoli, unul pentru Hristos.

Punerea în scenă contează la fel de mult ca meniul. Masa se pune cu trei fețe de masă, se înconjoară cu trei lumânări și pe ea se așază cele trei farfurioare cu grâu semănat de Sfânta Varvara, pe 4 decembrie, simbol al Sfintei Treimi. Deserturile rămân pe masă timp de trei zile, iar fiecare comesean trebuie să guste din fiecare. Totul se însoțește cu vin fiert.

• Pompe à l'huile, o brioșă plată cu ulei de măsline
• Nuga albă și nuga neagră, prezentate adesea ca binele și răul
• Cei patru cerșetori: smochine uscate, stafide, migdale și alune sau nuci, pentru cele patru ordine cerșetoare
• Curmalele, al căror sâmbure ar purta semnul lui Hristos
• Pepenele verde păstrat în paie și strugurii albi păstrați în pivniță
• După oraș: calissons din Aix, fructe confiate, oreillettes, mandarine, pastă de gutui, dulceață de pepene verde

Lista exactă se schimbă de la un oraș și de la o familie la alta, și așa e firesc. Istoria ei este mai recentă decât s-ar crede: Oficiul de turism din Marsilia datează cifra treisprezece din 1925.

Ce sunt santonii din Provence?

Ieslea rămâne în centrul Crăciunului francez, mai ales în Sud. Micile ei figurine de lut se numesc santoni. Potrivit Oficiului de turism din Marsilia, santonul provensal din lut nears s-a născut la Marsilia la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a fost creat de Jean-Louis Lagnel (1764-1822).

Marea lui vitrină este Foire aux santons din Marsilia, cel mai vechi târg de santoni din Provence, născut, spune Oficiul de turism, „a doua zi după Revoluție”. Se instalează în fiecare an din al treilea weekend din noiembrie până la început de ianuarie, în Vieux-Port, și se deschide cu o liturghie spusă în provensală.

Ieslea provensală nu se oprește la Sfânta Familie, la bou, la măgar și la Regii Magi. Ea reconstituie un sat întreg: primarul, brutarul, preotul, toboșarul, perechea de țigani, orbul și fiul lui. Cel mai celebru este Ravi, cu brațele ridicate spre cer, fermecat de naștere, deși nu are nimic de oferit. De la el vine expresia franceză „le ravi de la crèche”.

Meseria este foarte vie: aproximativ 120 de ateliere de santonieri lucrează între Marsilia, Aubagne și Aix-en-Provence. La Allauch, Gilbert Orsini prezintă în fiecare an o iesle animată de 100 m², populată de 650 de santoni. Unele ateliere fabrică chiar personaje moderne, fotbalist sau pizzar, alături de ciobanul tradițional.

De unde vin bradul și târgurile de Crăciun în Franța?

Alsacia a dat Franței cele două imagini de Crăciun cele mai exportate. Prima este târgul de Crăciun. Cel din Strasbourg, Christkindelsmärik, adică „târgul Pruncului Iisus” în alsaciană, s-a născut în 1570, ceea ce îl face unul dintre cele mai vechi din Europa. Multă vreme a fost singurul din Franța. După ce a trecut prin piața catedralei, place du Château și place Kléber, s-a mutat în place Broglie în 1871.

A doua este bradul. În arhivele din Sélestat, un registru de socoteli datat 21 decembrie 1521 consemnează 4 șilingi plătiți pădurarilor ca să păzească *meyen*, copacii, în ziua Sfântului Toma. Orașul vede aici cea mai veche mențiune scrisă a unui brad de Crăciun, iar Biblioteca umanistă expune în fiecare iarnă acest registru alături de două lucrări din 1555 și 1600. Strasbourg oferă o altă dată des citată, 1605, pe care revista FrenchEntrée o reține pentru primul brad de Crăciun al orașului.

Astăzi, bradul și ieslea conviețuiesc în multe sufragerii, uneori pe aceeași mobilă. Istoria completă a bradului, din Roma antică până în epoca victoriană, se citește în cum a început Crăciunul.