Befana, Christkind, Regii Magi: cine aduce cadourile de Crăciun în lume?

Cine aduce cadourile și la ce dată?

Sezonul cadourilor durează mai bine de o lună, iar fiecare țară are bucata ei. Data depinde aproape mereu de personaj: un sfânt vine în ziua sărbătorii lui, Pruncul Iisus în Ajunul Crăciunului, Regii Magi de Bobotează. Iată calendarul, de la primul vizitator la ultimul.

1. 5 dec.Sinterklaas în Țările de Jos (pakjesavond); Krampus iese în ajunul Sfântului Nicolae în Austria și în Bavaria.
2. 6 dec.Sfântul Nicolae în Lorena, în estul Franței și în Belgia, urmat de Père Fouettard.
3. 8 dec.În Catalonia, se începe hrănirea lui Tió de Nadal.
4. 12 dec.În Islanda, primul dintre cei treisprezece Jólasveinar, Stekkjastaur, ajunge în oraș.
5. 24 dec.Christkind în sudul Germaniei și în Austria, Olentzero în Țara Bascilor, Tió în Catalonia.
6. 25 dec.Père Noël, Santa Claus, Father Christmas în lumea anglofonă și în Franța.
7. 1 ian.Ded Moroz în Rusia, de Anul Nou, Άγιος Βασίλης în Grecia.
8. 6 ian.Befana în Italia, Regii Magi în Spania, în Mexic și în mare parte din America Latină.

Acești vizitatori și-au disputat uneori locul. În Franța, cel mai celebru episod datează din 23 decembrie 1951: în fața catedralei Saint-Bénigne din Dijon, clerul arde o efigie a lui Moș Crăciun în fața a 250 de copii, explicând că Crăciunul trebuie să rămână „sărbătoarea aniversară a nașterii Mântuitorului”. Etnologul Claude Lévi-Strauss scrie pe această temă un eseu în anul următor, *Le Père Noël supplicié*.

Sfântul Nicolae, Père Fouettard, Krampus: cine răsplătește, cine pedepsește?

În Lorena, Sfântul Nicolae este patronul regiunii din 1477. Cea mai cunoscută legendă a lui povestește că a înviat trei copii uciși de un măcelar. Pe 6 decembrie, el aduce după tradiție o portocală și turtă dulce cu chipul lui, iar copiii îi lasă zahăr și un morcov pentru măgarul lui. La Nancy, marea paradă de Sfântul Nicolae leagă piața Carnot de piața Stanislas, iar bazilica din Saint-Nicolas-de-Port, la câțiva kilometri, amintește cât de vechi este cultul lui în regiune.

În spatele lui merge Père Fouettard, „Moșul cu biciul”. El nu are o legendă proprie la fel de veche ca a sfântului: este, potrivit ghidului Routard, „o pură invenție menită să-i sperie pe copiii neascultători”. În Țările de Jos, Sinterklaas este însoțit de Zwarte Piet, în Elveția germanofonă Samichlaus călătorește cu un măgar și un însoțitor numit Schmutzli, iar în Germania îl întâlnim pe Knecht Ruprecht.

Cel mai spectaculos dintre acești însoțitori este austriac și bavarez. Krampus are coarne, păr întunecat și colți, jumătate țap, jumătate demon, și îi biciuiește pe copiii răi cu nuiele de mesteacăn. Numele lui ar veni din germanul *Krampen*, gheara. El iese în ajunul Sfântului Nicolae, *Krampusnacht*. Biserica Catolică a interzis petrecerile zgomotoase ținute în numele lui, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fasciștii europeni îl denunțau ca pe o creație a social-democraților.

Nimic n-a folosit. Astăzi, în Austria, Germania, Ungaria, Slovenia și Cehia, grupuri de bărbați costumați în diavoli aleargă pe străzi și îi urmăresc pe trecători. Istoricul Peter Jelavich, de la Universitatea Johns Hopkins, vede în el un personaj păgân altoit pe Crăciun. Sărbătoarea a traversat chiar Atlanticul: orașul Ypsilanti, din Michigan, organizează un bal anual al lui Krampus.

Cine este Christkind, Pruncul Iisus care aduce cadourile?

Christkind, „Pruncul Hristos”, aduce cadourile în seara de 24 decembrie în mare parte din sudul Germaniei, în Austria și în Elveția germanofonă. În ciuda numelui, rareori este înfățișat ca bebeluș: obiceiul popular a făcut din el o figură angelică, cu bucle blonde, rochie albă și aureolă aurie, jucată adesea de o tânără.

Originea lui este disputată. A apărut în regiunile protestante ca alternativă la Sfântul Nicolae, pentru că Reforma respingea cultul sfinților. Unii îl consideră pe Martin Luther inventatorul lui, teză pe care Universitatea din Hamburg o consideră nedovedită. Se știe în schimb că, începând din 1531, cadourile familiei Luther erau deja asociate cu „sfântul Hristos”. Ironia istoriei, regiunile catolice au adoptat Christkind la începutul secolului al XIX-lea, mai ales în Bavaria și în Renania.

Cel mai celebru Christkind este cel din Nürnberg. Din 1969, orașul îl alege o dată la doi ani: candidatele trebuie să aibă între 16 și 19 ani în ziua alegerii. În vinerea dinaintea primei duminici din Advent, Christkind, cu coroană, bucle și haine aurii, deschide Christkindlesmarkt din galeria bisericii Frauenkirche, recitând un prolog scris în 1948 de Friedrich Bröger. În decembrie, are peste o sută de întâlniri. Pentru 2025 și 2026, se numește Nora Falk.

Cine este Befana, vrăjitoarea italiană de 6 ianuarie?

În Italia, noaptea de 5 spre 6 ianuarie îi aparține Befanei. Numele ei este o deformare populară a lui *Epifania*, Boboteaza. Dicționarul Treccani o descrie ca pe o bătrână foarte urâtă, dar binevoitoare, care coboară noaptea pe horn și umple ciorapii copiilor cuminți cu cadouri și dulciuri. Copiilor răi le lasă bucăți de cărbune. Astăzi, acest cărbune este adesea un zahăr înnegrit, vândut în cofetării.

Cea mai răspândită legendă creștină o pune în calea Regilor Magi. Magii o întreabă care e drumul spre Pruncul Iisus și o invită să-i urmeze; ea refuză, prea ocupată cu treburile casei. Se răzgândește, pleacă în căutarea lor și nu-i mai găsește niciodată. De atunci zboară pe mătura ei, iar mulți spun că mătură podeaua înainte să plece.

Personajul este mai vechi decât această poveste. Enciclopedia Italiana din 1930 leagă Befana de tradiții magice precreștine și descrie focuri aprinse în noaptea de Bobotează. În Romagna toscană, efigia ei era plimbată într-o căruță până în piața satului, apoi arsă. Micul oraș Urbania, din regiunea Marche, trece drept reședința ei oficială și găzduiește în fiecare an, între 2 și 6 ianuarie, o sărbătoare care atrage între 30 000 și 50 000 de oameni.

De ce primesc spaniolii și mexicanii cadourile pe 6 ianuarie?

În lumea hispanică, marii dăruitori sunt Reyes Magos, Regii Magi. Boboteaza, pe 6 ianuarie, comemorează vizita lor la Pruncul Iisus, iar în dimineața acelei zile copiii își descoperă cadourile. În Mexic, mulți scriu mai întâi o scrisoare Regilor, unii o leagă de un balon umflat cu heliu, iar în seara dinainte se lasă adesea un pantof lângă ușă.

Pe 5 ianuarie seara, Regii defilează pe străzi. Cavalcada din Alcoy, lângă Alicante, are loc din 1885 și este printre cele mai vechi din Spania. Este clasată drept sărbătoare de interes turistic național. Pajii regali urcă pe scări lungi de lemn ca să lase cadourile direct pe balcoane și la ferestre, iar niște măgăruși, *burretes*, poartă cutiile poștale în care copiii își strecoară cererile.

Ziua de 6 ianuarie se încheie cu un cozonac în formă de coroană. În Spania, *roscón* ascunde o figurină care îl reprezintă adesea pe unul dintre Regi. În Mexic, *rosca de Reyes* ascunde un mic Prunc Iisus: cine îl găsește trebuie să-l ducă la biserică sau să primească familia pe 2 februarie, de Întâmpinarea Domnului. Sărbătoarea Regilor prelungește astfel Crăciunul cu o lună întreagă.

Ded Moroz și Snegurocika: cadourile de Anul Nou

În Rusia și în mai multe țări din fosta Uniune Sovietică, cadourile se dau de Anul Nou. Ele vin de la Дед Мороз (Ded Moroz), „Bunicul Ger”. Puterea sovietică l-a combătut mai întâi: în 1928, este declarat „aliat al popii și al chiaburului”. În 1935, când sărbătorile de Anul Nou sunt din nou permise, el revine, iar reședința lui oficială este stabilită în 1998 la Veliki Ustiug, în regiunea Vologda.

Nu călătorește niciodată singur. Снегурочка (Snegurocika), Fata Zăpezii, îmbrăcată într-o rochie lungă albastru-argintie și cu o căciulă de blană sau un kokoșnik în formă de fulg, îl ajută să împartă pachetele. Ea vine dintr-un basm pe care dramaturgul Aleksandr Ostrovski l-a adus pe scenă în 1873, cu muzică de scenă de Ceaikovski, iar Rimski-Korsakov l-a transformat apoi în operă. De la relansarea sovietică a Anului Nou, la mijlocul anilor 1930, ea este prezentată drept nepoata lui.

Grecia are și ea vizitatorul ei de Anul Nou, Άγιος Βασίλης, Sfântul Vasile, episcop al Cezareei în secolul al IV-lea, a cărui sărbătoare cade pe 1 ianuarie. În acea seară, familiile împart *vasilopita*, o prăjitură în care se strecoară o monedă înainte de coacere: cine o găsește va avea noroc tot anul.

Tió de Nadal și Olentzero: cadourile din Catalonia și din Țara Bascilor

În Catalonia, cadourile ies dintr-un butuc. Tió de Nadal este un trunchi gros, adesea noduros, care se aduce în casă cu câteva zile înainte de Crăciun. Începând cu 8 decembrie, sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, copiii îl hrănesc în fiecare zi, odinioară cu pâine, porumb, roșcove sau rumeguș, și îl acoperă cu o păturică, să nu-i fie frig. În seara de Crăciun, îl lovesc cu bețe cântând o poezioară, apoi ridică pătura: Tió a „făcut” dulciuri și cadouri. Dacă n-au fost cuminți, poate lăsa doar cărbune.

La origine, Tió era butucul care se ardea în vatră în noaptea de Crăciun, în Catalonia ca și în Mallorca. Obiceiul a dat puțin înapoi în orașe, dar rămâne viu și renaște în multe comune, iar orașul Barcelona îl prezintă în continuare printre tradițiile lui de Crăciun.

În Țara Bascilor, vizitatorul din 24 decembrie se numește Olentzero. Este un cărbunar: potrivit legendei, lucra la munte când a aflat de nașterea lui Hristos și a coborât să dea vestea. Și el a fost la început un butuc de Crăciun, a cărui cenușă se împrăștia în fața casei ca s-o apere. În secolul XX, a început să le aducă daruri copiilor. În seara de 24, coruri străbat străzile cântându-i povestea, iar el este însoțit de Mari Domingi, figură a naturii și a solstițiului de iarnă.

Joulupukki și Jólasveinar: vizitatorii din Nordul Îndepărtat

În Finlanda, Joulupukki, „țapul de Crăciun”, este moștenitorul unui obicei în care un bărbat deghizat în țap trecea pe la case și primea resturile mesei de sărbătoare. Personajul și-a pierdut coarnele și și-a lăsat barbă albă, dar și-a păstrat numele, iar de la o emisiune a radioului finlandez din 1927 se spune că locuiește pe Korvatunturi, în Laponia. Mai la sud, în Norvegia, Danemarca și Suedia, spiridușul fermei, *nisse* sau *tomte*, a devenit un aducător de cadouri. După tradiție, i se lasă un castron de terci cu o bucățică de unt, sau orez cu lapte în Norvegia.

Islanda a ales cantitatea. Jólasveinar, cei treisprezece flăcăi ai Crăciunului, sosesc unul câte unul, câte o noapte fiecare, între 12 și 24 decembrie. Numele lor le arată năravurile: Stekkjastaur, „bădăranul din stână”, deschide șirul, apoi vin Þvörusleikir lingătorul de linguri, Hurðaskellir trântitorul de uși, Skyrgámur mâncăul de skyr, Gluggagægir iscoada de la ferestre și, la urmă, Kertasníkir, „cerșetorul de lumânări”, pe 24. Între 11 și 24 decembrie, copiii lasă un pantof pe pervaz: el se umple cu un mic cadou sau cu un cartof, dacă au făcut pozne. Sezonul se încheie pe 6 ianuarie cu Þrettándinn.

Jólasveinar au o familie nu prea recomandabilă. Cei treisprezece frați ar trăi la munte cu mama lor, Grýla, o căpcăună de temut, și cu soțul ei, Leppalúði, un mare nătâng. Pisica de Crăciun, uriașă și cu ochi strălucitori, dă târcoale prin munți în noaptea de Crăciun și îi vânează pe cei care n-au primit o haină nouă. Flăcăii înșiși sunt destul de frecventabili ca să se arate la Muzeul Național al Islandei, la Reykjavik: în decembrie 2025, au trecut pe acolo unul câte unul, în fiecare zi între 12 și 24, în sala copiilor și familiilor.