Cum a început Crăciunul? De la calendarul roman din 336 la bradul alsacian

Când s-a sărbătorit Crăciunul pentru prima dată?

Primii creștini nu sărbătoreau nașterea lui Iisus. Marea lor sărbătoare era Paștele. Evangheliile nu dau nicio dată a nașterii și, timp de aproape trei secole, nimeni nu pare să fi sărbătorit ziua de naștere a lui Hristos la o dată fixă.

Prima mărturie datată se găsește în Cronograful din 354, o culegere ilustrată al cărei caligraf, Furius Dionysius Filocalus, semnează dedicația. Una dintre părțile ei enumeră datele de comemorare ale martirilor. Chiar primul rând indică nașterea lui Hristos pe 25 decembrie. Istoricii liturghiei sunt în general de acord să dateze această parte din anul 336, la Roma.

Aceeași culegere conține un calendar civil păgân. La data de 25 decembrie se poate citi „N·INVICTI·CM·XXX”: nașterea Celui Neînvins, cu jocuri și treizeci de curse de care. Este cea mai veche mențiune literară a sărbătorii Soarelui Neînvins. Cele două sărbători apar deci una lângă alta, în același manuscris.

De ce cade Crăciunul pe 25 decembrie?

Înainte de 25 decembrie au circulat și alte date. Pe la anul 200, Clement din Alexandria relatează că unii fixează nașterea pe 25 ale lunii egiptene pachon, adică pe 20 mai, iar alții pe 24 sau 25 pharmouthi, adică pe 20 sau 21 aprilie. El nu pomenește de 25 decembrie. Istoricul Andrew McGowan amintește aceste ezitări într-un articol al Biblical Archaeology Society.

O explicație veche trece prin calcul. Cam în aceeași perioadă, Tertulian arată că 14 nisan, ziua tradițională a răstignirii, corespundea zilei de 25 martie din calendarul solar roman. Or, o credință spunea că Iisus fusese zămislit și murise în aceeași zi a anului. 25 martie a devenit sărbătoarea Bunei Vestiri; nouă luni mai târziu, se ajunge la 25 decembrie.

În Răsărit, data aleasă a fost la început 6 ianuarie. În secolul al IV-lea, cele două coexistă: 25 decembrie în Apus, 6 ianuarie în Răsărit. 6 ianuarie a devenit apoi Epifania, care comemorează sosirea magilor la Betleem. Biserica armeană sărbătorește și acum Crăciunul pe 6 ianuarie.

Niciuna dintre aceste explicații nu este dovedită de un text care să spună: „am ales 25 decembrie pentru că”. Istoricii cântăresc indicii. De aceea coexistă și astăzi două teorii, cea a calculului și cea a împrumutului de la sărbătorile păgâne.

Este Crăciunul o sărbătoare păgână? Saturnaliile și Soarele Neînvins

Saturnaliile începeau pe 17 decembrie în calendarul roman. Sărbătoarea s-a tot prelungit până a ajuns să dureze șapte zile, până pe 23 decembrie. Se schimbau cadouri în ziua Sigillariilor, pe 19 decembrie: lumânări, figurine mici din ceară sau din teracotă, cadouri de amuzament. Sclavii erau invitați la ospăț, toată lumea purta pileus, boneta de pâslă a sclavilor eliberați, iar oamenii se salutau cu un „Io Saturnalia”.

A doua sărbătoare este și mai apropiată. În 274, împăratul Aurelian instituie un cult al Soarelui Neînvins, Sol Invictus, a cărui naștere este sărbătorită pe 25 decembrie. Cronograful din 354 o înregistrează, după cum am văzut. Ideea că creștinii ar fi așezat Crăciunul la această dată ca să o înlocuiască este seducătoare.

Andrew McGowan îi subliniază punctele slabe: niciun autor creștin din primele secole nu vorbește despre un astfel de împrumut, iar data de 25 decembrie apare înainte de perioada în care Biserica adoptă deschis obiceiuri păgâne. În cazul Saturnaliilor, majoritatea specialiștilor vorbesc mai degrabă de influență decât de origine. Cadourile din 19 decembrie seamănă cu ale noastre, iar „regele sărbătorii” ales în timpul Saturnaliilor amintește de stăpânul dezordinii din Crăciunurile medievale.

Cum arăta Crăciunul în Evul Mediu?

În Evul Mediu, Crăciunul devine o dată politică. Carol cel Mare este încoronat împărat în ziua de Crăciun a anului 800. Wilhelm Cuceritorul se încoronează rege al Angliei în ziua de Crăciun a anului 1066. A alege această zi însemna a-ți pune domnia sub semnul Nașterii Domnului.

Sărbătoarea se lungește. Pe la secolul al XII-lea, petrecerile se întind pe cele douăsprezece zile dintre 25 decembrie și 5 ianuarie. Excesele fac parte din ele: jocuri de noroc, beții, inversări de roluri, uneori cu un „stăpân al dezordinii” însărcinat să prezideze haosul. Tocmai această parte a sărbătorii o vor ataca mai târziu puritanii.

Tot în această perioadă se naște ieslea. De Crăciunul anului 1223, Francisc de Assisi pune în scenă Nașterea Domnului cu oameni vii, într-o peșteră de lângă Greccio, în centrul Italiei. Sfântul Bonaventura povestește acest lucru pe la 1260 în Viața Sfântului Francisc. Măgarul și boul, care nu apar în nicio Evanghelie, vin dintr-o tradiție mult mai veche: Origen din Alexandria este primul autor creștin care îi așază în grajd.

În Provence, ieslea se va popula mai târziu cu santoni pictați de mână. Tradițiile franceze ale sezonului, de la iesle la cele treisprezece deserturi, sunt prezentate pe pagina noastră tradiții de Crăciun.

Este adevărat că Crăciunul a fost interzis?

Da, de cel puțin două ori, și de către creștini. Puritanii privesc cu neîncredere o sărbătoare asociată cu excesele celor douăsprezece zile. În 1647, puterea puritană interzice Crăciunul în Anglia. Izbucnesc revolte în favoarea sărbătorii, iar slujbele continuă să se țină pe jumătate ascuns pe toată durata interdicției.

De cealaltă parte a Atlanticului, colonia Massachusetts Bay face la fel. Pe 11 mai 1659, adunarea ei votează o lege care pedepsește cu o amendă de cinci șilingi pe oricine ține „o zi precum Crăciunul”, fie prin odihnă, fie prin ospețe, fie în orice alt fel. Legea este abrogată în 1681, sub presiunea Londrei. Chiar și în 1687, pastorul Increase Mather numește Crăciunul un obicei „profan și superstițios”.

1. 1647Parlamentul puritan interzice Crăciunul în Anglia.
2. 1659Massachusetts impune o amendă de cinci șilingi celor care sărbătoresc Crăciunul.
3. 1681Legea din Massachusetts este abrogată.
4. 1856Massachusetts face din Crăciun o zi liberă legală.
5. 1870Pe 28 iunie, Crăciunul devine zi liberă federală în Statele Unite.

Abrogarea nu schimbă imediat obiceiurile. La Boston, mulți continuă să meargă la muncă și la școală pe 25 decembrie. Abia în 1856 Massachusetts face din Crăciun o zi liberă, iar pe 28 iunie 1870 aceasta devine zi liberă în toate Statele Unite. Între timp, la New York, un poem din 1823 îl instalase deja pe Moș Crăciun în noaptea de 24, așa cum povestim în Adevărata poveste a lui Moș Crăciun.

De unde vine bradul de Crăciun?

Bradul are mai mulți strămoși. În Evul Mediu, „misterele” jucate în fața bisericilor pe 24 decembrie, ziua sărbătorii lui Adam și a Evei, foloseau un pom al paradisului împodobit cu mere, fructul oprit, și cu ostii albe. În Livonia, frăția Capetelor Negre înalță pomi în casele sale din Reval, actualul Tallinn, și din Riga în 1441, 1442, 1510 și 1514, apoi dansează în jurul lor în piața primăriei.

Alsacia oferă cele mai vechi urme ale unui brad de Crăciun în sensul în care îl înțelegem noi. Potrivit Primăriei Parisului, prima urmă scrisă a bradului ca „pom de Crăciun” se găsește într-un registru de socoteli din Sélestat, în 1521. Însemnarea îi privește pe pădurari, însărcinați să păzească brazii din pădurea comunală înainte de sărbătoare. La Turckheim, o cheie de boltă sculptată pe o casă particulară, datată 1576, este cea mai veche reprezentare datată a unui pom de Crăciun.

În 1605, o sursă din Strasbourg descrie brazii pe care locuitorii îi așază în case de Crăciun. În ei se agață trandafiri decupați din hârtie colorată, mere, napolitane plate, bomboane aurite și figurine din zahăr. Merele vor rămâne multă vreme principala decorațiune. Potrivit Primăriei Parisului, o secetă din Vosgi, în 1858, l-a împins pe un suflător de sticlă din Goetzenbruck, în Moselle, să fabrice globuri roșii de sticlă ca să le înlocuiască.

Curtea Franței descoperă pomul mai târziu. Maria Leszczyńska, soția lui Ludovic al XV-lea, pune să se împodobească unul la Versailles în 1738. Ducesa de Orléans, Helene de Mecklenburg-Schwerin, de origine germană, l-ar fi introdus la curtea lui Ludovic Filip în 1837.

Cum a devenit Crăciunul sărbătoarea de familie pe care o cunoaștem?

Crăciunul centrat pe copii, pe casă și pe cadouri prinde contur în secolul al XIX-lea, mai ales în Anglia și în Statele Unite. Regina Charlotte, soția lui George al III-lea, născută în Germania, împodobește un pom pentru o petrecere a copiilor încă din 1800. Dar cuplul format din regina Victoria și prințul Albert este cel care îl transformă într-o modă.

În 1848, The Illustrated London News descrie în detaliu brazii de la castelul Windsor și publică o gravură cu familia regală adunată în jurul pomului. De Crăciunul anului 1850, revista americană Godey's Lady's Book preia aceeași gravură, ștergând diadema reginei și mustața lui Albert: familia regală devine o familie americană obișnuită, adunată în jurul bradului ei.

Între timp, pe 19 decembrie 1843, Charles Dickens publică Colindă de Crăciun. Primul tiraj, de 6 000 de exemplare, se epuizează înainte de Crăciun; urmează imediat un al doilea, de 2 000. Dickens, care plătise el însuși costurile de tipar, nu câștigă aproape nimic. Cartea contribuie la reînvierea „spiritului” Crăciunului și a petrecerilor lui.

Nu mai lipsea decât vizitatorul nopții. Tocmai se năștea la New York, între broșura din 1821 și gravurile lui Thomas Nast. Ca să-i cunoașteți scrisorile, renii și turul de astăzi, puteți să-i scrieți lui Moș Crăciun sau să-i urmăriți traseul în seara de 24 pe Santa Tracker.