De unde vine ciorapul de Crăciun? De la pantoful Sfântului Nicolae la ciorapul agățat de șemineu

De ce agățăm ciorapi de Crăciun?

Nu există niciun document care să spună: „în ziua aceea, cineva a agățat primul ciorap”. Ce avem e o legendă, cea a Sfântului Nicolae, episcop de Myra în secolul al IV-lea. Un tată ruinat nu le poate da zestre celor trei fiice ale sale și se pregătește să le lase pradă unei soarte cumplite. Nicolae, care vrea să-l ajute fără să-l umilească, trece noaptea și aruncă un săculeț cu aur pe fereastra deschisă.

Versiunile diferă la un detaliu care pentru noi contează mult. Într-una, aurul se rostogolește pur și simplu pe podea. În alta, relatată de zoologul Desmond Morris în cartea sa Christmas Watching (1992), el cade într-un ciorap pus la uscat lângă foc. Această variantă a făcut școală: un dar secret, lăsat noaptea, într-o haină pusă lângă vatră.

Unii povestitori înlocuiesc săculeții cu trei bile de aur. Cele trei bile au devenit una dintre emblemele Sfântului Nicolae și, totodată, firma caselor de amanet, al căror ocrotitor este. St. Nicholas Center, care documentează obiceiurile legate de sfânt, notează că ele sunt adesea înfățișate prin portocale sau chiar mere. Vom reveni la ele, la fundul ciorapului.

Pentru povestea completă a episcopului, conciliul său de la Niceea din 325 și moaștele duse la Bari în 1087, citește Cine a fost Sfântul Nicolae?. Aici urmărim doar obiectul: pantoful, apoi ciorapul.

Înainte de ciorap, pantoful: saboți din Lorena și ghete olandeze

Timp de secole, în Europa, nu se agăța nimic: se puneau pantofii. Gestul se făcea în ajunul zilei de 6 decembrie, ziua Sfântului Nicolae, nu de Crăciun. Fondation Napoléon, într-un articol despre turta dulce și ciocolata de Sfântul Nicolae, descrie scena așa cum era trăită în secolul al XIX-lea: seara, copiii își puneau saboții la piciorul șemineului, iar sfântul trecea cu un măgar încărcat cu dulciuri.

Conținutul depindea de casă. Același articol vorbește despre jucării în pantofii familiilor înstărite și despre nuci, alune sau prăjituri cu miere în galoșii celorlalți. Pomenește și un recrut belgian încazarmat la Paris care primește, în noaptea de Sfântul Nicolae din 1809, un coș cu dulciuri trimis de familie. În Lorena, al cărei ocrotitor este Sfântul Nicolae, sărbătoarea din 6 decembrie nu a dispărut niciodată.

În Țările de Jos, principiul e același, cu un cal în locul măgarului. Potrivit St. Nicholas Center, copiii își pun pantoful lângă o fereastră, o ușă sau calorifer, cu un desen, o listă de dorințe și un morcov sau fân pentru calul lui Sinterklaas. Uneori și o farfurioară cu apă. Dimineața găsesc monede de ciocolată, o literă de ciocolată cu inițiala lor, pepernoten și cadouri mici.

Până în anii 1940, micii olandezi își descopereau darurile în pantofi în dimineața de 6 decembrie. Astăzi, sărbătoarea principală are loc în seara de 5, în jurul mesei de familie. Pantoful, în schimb, rămâne în fața ușii mai multe seri la rând, în noiembrie și la început de decembrie.

Franța a păstrat pantoful până și în cântece. În „Petit Papa Noël”, scris de Raymond Vincy pe muzica lui Henri Martinet și cântat de Tino Rossi în 1946, copilul îi cere lui Moș Crăciun să nu-i uite pantofiorul. Discul deține recordul pentru cel mai vândut single din Franța.

Cum a ajuns ciorapul la New York?

Trecerea de la pantof la ciorapul agățat se citește în textele newyorkeze de la începutul secolului al XIX-lea. În 1809, Washington Irving publică Istoria New Yorkului, o cronică satirică a coloniei olandeze. În prima ediție scrie că, sub guvernatorul Peter Stuyvesant, ziua Sfântului Nicolae nu trecea niciodată fără daruri și fără „a agăța ciorapul în horn”. În edițiile revizuite care urmează, obiceiul devine o „ceremonie pioasă” a primilor coloniști, iar ciorapul e găsit mereu dimineața „umplut ca prin minune”.

Irving scrie ca umorist și nimic nu dovedește că coloniștii din secolul al XVII-lea făceau cu adevărat așa. Dar textul a fixat imaginea. Un an mai târziu, pe 6 decembrie 1810, John Pintard îi comandă gravorului Alexander Anderson o stampă pentru prima cină de Sfântul Nicolae a New-York Historical Society. St. Nicholas Center o descrie drept prima imagine americană a sfântului: în ea se văd dulciuri pentru copii în ciorapi agățați de șemineu.

1. 1809Washington Irving pomenește ciorapul agățat în horn de Sfântul Nicolae.
2. 1810Stampa lui Alexander Anderson arată ciorapi plini cu dulciuri agățați de vatră.
3. 1821Broșura The Children’s Friend îl face pe Santeclaus să treacă „în fiecare Ajun de Crăciun” pe lângă paturile și ciorapii copiilor.
4. 1823Poemul „A Visit from St. Nicholas” începe cu ciorapi agățați de șemineu „cu grijă”.

Broșura din 1821, publicată la New York de William B. Gilley, contează de două ori. Mai întâi, vizita nu mai are loc pe 6 decembrie, ci în Ajunul Crăciunului. Apoi, vizitatorul a văzut în case „paturi și ciorapi”, ceea ce arată că cititorul se aștepta deja la acest obiect. Pentru copiii neascultători, aceeași broșură prevede o nuia lungă și neagră de mesteacăn, lăsată în locul jucăriilor.

Doi ani mai târziu, pe 23 decembrie 1823, Troy Sentinel publică nesemnat poemul care îi va fi atribuit lui Clement Clarke Moore în 1837 și pe care acesta îl va revendica în volumul său Poems din 1844. Al treilea vers instalează ciorapul definitiv: „The stockings were hung by the chimney with care” (ciorapii erau agățați cu grijă de horn). Mai departe, vizitatorul se apucă de treabă fără o vorbă și umple toți ciorapii înainte să urce înapoi pe horn. Despre acest ultim gest, citește De ce coboară Moș Crăciun pe horn?.

De când se agață un ciorap în Anglia și în alte părți?

În Marea Britanie, personajul tradițional se numește Father Christmas. Multă vreme a întruchipat sărbătoarea și ospețele mai mult decât a adus daruri. Biblioteca Congresului, într-un articol de pe blogul său Folklife Today scris de Stephen Winick în 2018, plasează sosirea mitologiei americane în anii 1860, cu sania și renii zburători.

Cele două personaje se contopesc în anii 1870. Același articol citează Oxford Dictionary of English Folklore: în 1883, un vizitator francez în Anglia scrie, ca pe un lucru știut de toată lumea, că Father Christmas coboară pe hornuri și pune jucării și bomboane în ciorapi.

Italia are propriul ciorap, care nu are nicio legătură cu Crăciunul. Befana, o bătrână pe o mătură, trece în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, ajunul Bobotezei, și umple cu dulciuri ciorapii copiilor cuminți. Ceilalți primesc cărbune. O prezentăm alături de ceilalți aducători de daruri în Cine aduce darurile de Crăciun în lume?.

Ce punem într-un ciorap de Crăciun?

Vorbitorii de engleză au un cuvânt pentru asta: stocking stuffers, sau stocking fillers în Regatul Unit. El desemnează cadourile mici care încap într-un ciorap, spre deosebire de pachetele puse sub brad. În unele familii, ciorapul se deschide primul, la trezire, înainte ca adulții să se scoale. În altele, el este partea cea mai importantă a Crăciunului copiilor.

De ce o portocală la fundul ciorapului?

Portocala trimite direct la legendă. St. Nicholas Center explică faptul că aurul dăruit de Nicolae este adesea înfățișat prin bile aurii, simbolizate la rândul lor prin portocale sau mere. O portocală strecurată la fundul ciorapului amintește deci de darul sfântului.

Și cărbunele?

Amenințarea cu cărbunele face parte din aceeași familie ca nuiaua de mesteacăn din broșura din 1821. Potrivit tradiției occidentale, un copil care s-a purtat urât în timpul anului primește doar o bucată de cărbune. În Țările de Jos se vorbea odinioară despre un cartof sau un săculeț cu sare. Befana italiană, la rândul ei, lasă cărbune copiilor care n-au fost cuminți.

• O portocală sau o clementină, în amintirea aurului Sfântului Nicolae.
• Nuci și alune, ca în galoșii din secolul al XIX-lea.
• Monede de ciocolată, venite din pantofii olandezi.
• O literă de ciocolată cu inițiala copilului.
• O jucărie mică, un creion, o carte de buzunar.
• Un bilet scris de mâna lui Moș Crăciun.

Acest ultim punct este o specialitate a casei noastre. Copiii care i-au scris lui Moș Crăciun știu că un răspuns se poate ascunde la fundul unui ciorap la fel de bine ca într-o cutie poștală.

Unde agățăm ciorapul când nu avem șemineu?

La început, copiii luau pur și simplu unul dintre ciorapii lor de zi cu zi. Apoi au apărut ciorapi făcuți anume pentru sărbătoare, mai mari și decorați. Astăzi, multe familii îi cos singure și brodează pe ei numele fiecăruia, ca Moș Crăciun să nu greșească destinatarul.

Șemineul nu mai e obligatoriu. Vedem ciorapi agățați de tăblia patului, de clanța unei uși, de o creangă joasă a bradului sau de balustrada scării. Tradiția spune doar că trebuie să fie goi, la vedere și pregătiți înainte să adoarmă copiii. Broșura din 1821 vorbea deja despre paturi la fel de mult ca despre ciorapi.

În Franța, cei care preferă pantoful au toată istoria de partea lor: el e mai vechi decât ciorapul cu câteva secole. Nimic nu vă împiedică să le faceți pe amândouă, un pantof pentru Sfântul Nicolae pe 6 decembrie și un ciorap pentru 24. Ca să așteptați între cele două date, calendarul nostru de Advent deschide câte o căsuță pe zi.