De ce coboară Moș Crăciun pe horn? Povestea unei uși cum nu există alta

De ce trece Moș Crăciun pe horn?

Pentru că, vreme de secole, șemineul a fost centrul casei. Acolo se gătea, acolo se încălzeau oamenii, acolo își spuneau povești. Franceza păstrează urma: dicționarul Trésor de la langue française datează în jurul lui 1135 cuvântul „foier”, care desemnează vatra șemineului, și găsește în 1572, la Ronsard, sensul de „loc unde trăiește o familie”. „Foyer” înseamnă în același timp focul și cei care trăiesc în jurul lui.

Decembrie întărea și mai mult acest rol. Medievista Karin Ueltschi, de la Universitatea din Reims, îl citează pe Maupassant, care vedea în această lună o „gaură neagră în adâncul anului”, când te închizi în casă „lângă vatră”. Acolo se ardea butucul de Crăciun, un obicei descris în detaliu pentru prima dată în 1597 de un student din Basel și care presupunea, amintește ea, o vatră în casă.

Noaptea, ușa era încuiată și obloanele închise. Hornul rămânea singura deschidere spre afară și mai ales spre cer. Pentru un personaj care călătorește prin văzduh, este intrarea cea mai logică cu putință: aterizează pe acoperiș, iar drumul coboară drept până în locul unde familia și-a lăsat pantofii.

Cine cobora pe horn înainte de Moș Crăciun?

Moș Crăciun nu a inventat acest drum. Revista Mental Floss, care a adunat tradițiile pe această temă, îl citează pe un învățat francez din secolul al XV-lea, Petrus Mamoris, pentru care vrăjitoarele, spiridușii și ființele de teapa lor nu intrau în case trecând prin pereți, ci pe horn. În poveștile Renașterii, zânele apar pe horn, iar vrăjitoarele zboară pe acolo pe mătura lor ca să ajungă la sabat.

• În Scoția și în Anglia, brownie-ul, un duh al casei, face curat în timp ce familia doarme și intră pe unde iese: pe horn.
• În Slovenia, skrat-ul, un duh care își poate schimba forma, coboară pe horn sub o formă înflăcărată ca să aducă bogăție familiilor care îi plac.
• La celți, bodach-ul este un bau-bau care se strecoară pe horn ca să-i fure pe copiii neascultători.
• În Grecia, kallikantzaroi, niște spiriduși răutăcioși, coboară pe hornuri în cele douăsprezece zile dintre Crăciun și Bobotează.
• În Pennsylvania, la imigranții germani, Belsnickel îi sperie pe copiii neascultători; Philadelphia Gazette scrie pe 19 decembrie 1827 că el „se strecoară pe horn la ceasul zânelor, la miezul nopții”.

În Italia, Befana face la fel în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, umplând ciorapii copiilor cuminți. Îi spunem povestea în aducătorii de cadouri din jurul lumii. Moș Crăciun ajunge așadar într-o casă unde hornul este deja, de multă vreme, ușa vizitatorilor nopții, buni sau răi.

A aruncat cu adevărat Sfântul Nicolae aur pe un horn?

Cea mai celebră legendă a lui Nicolae, episcop al Myrei născut în jurul anului 270 potrivit tradiției, vorbește despre un tată ruinat care nu le poate da zestre celor trei fiice ale lui. Fără zestre, ele nu se pot mărita. De trei ori, noaptea, episcopul strecoară în casă un săculeț cu aur fără să se arate. Îi povestim viața în detaliu în cine a fost Sfântul Nicolae.

Drumul aurului se schimbă de la o versiune la alta, iar St. Nicholas Center, care adună povestirile despre sfânt, le publică pe amândouă. În relatarea lui lungă, primul săculeț trece printr-o fereastră deschisă și cade într-un ciorap pus la uscat în fața focului. În versiunea scurtă pentru copii, primul săculeț este lăsat în prag, al doilea este aruncat pe horn, iar al treilea trece pe o fereastră în timp ce tatăl stă de pază.

Potrivit Mental Floss, versiunile vechi vorbesc mai ales despre fereastră, iar hornul se impune mai târziu. St. Nicholas Center precizează că unele versiuni vorbesc despre un pantof în loc de un ciorap, ceea ce ar explica obiceiul european al pantofilor lăsați pentru sfânt.

De ce își puneau oamenii pantofii în fața șemineului?

Cu mult înaintea ciorapilor, au fost pantofii. St. Nicholas Center descrie vechiul obicei de a pune nuci, mere și dulciuri în pantofii lăsați lângă pat, pe pervaz sau în fața vetrei. În secolul al XVII-lea, obiceiul este bine înrădăcinat în Provinciile Unite, cum arată un tablou celebru.

Rijksmuseum din Amsterdam păstrează o scenă din acea dimineață. În „Sărbătoarea Sfântului Nicolae”, pictată de Jan Steen între 1665 și 1668, o fetiță strânge în brațe o găleată plină cu dulciuri, în timp ce un băiat plânge în stânga: n-a găsit în pantof decât o nuia, un mănunchi de crenguțe. Lângă șemineu, niște tineri cântă un cântec de Sinterklaas.

În Franța, era sabotul sau pantoful. Office québécois de la langue française notează asta în fișa sa despre ciorapul de Crăciun: la francezi, copiii puneau un sabot sau un pantof lângă pat sau lângă șemineu. George Sand, născută în 1804, povestește în Istoria vieții mele, publicată în 1855, că aștepta coborârea „pe burlanul hornului a micului Moș Crăciun” și că a doua zi prima ei privire era pentru pantoful „de la marginea vetrei”. Găsea acolo o prăjiturică, o portocală sau un măr roșu și frumos.

Detaliul contează. În Franța, la începutul secolului al XIX-lea, Moș Crăciun trece deja pe horn, cu câțiva ani înaintea poemului american din 1823. Ciorapul atârnat este, în schimb, un obicei anglo-saxon, pe care îl urmărim pas cu pas în istoria ciorapilor de Crăciun.

De când coboară Moș Crăciun pe horn?

În Statele Unite, ideea se construiește la New York în vreo cincisprezece ani. În 1809, Washington Irving publică Istoria New Yorkului, în care familiile olandeze atârnă un ciorap „în horn” în ajunul Sfântului Nicolae și îl găsesc plin dimineața. În edițiile revizuite care urmează, sfântul nu se mai mulțumește să lase să cadă cadouri pe hornurile favoriților lui: o noapte pe an, scrie Irving, el „se rostogolește pe hornuri” în casele urmașilor patriarhilor.

1. 1809Washington Irving descrie ciorapul atârnat în horn în ajunul Sfântului Nicolae.
2. 1810Pentru cina de Sfântul Nicolae a New-York Historical Society, John Pintard îi comandă lui Alexander Anderson o imagine a sfântului, cu dulciuri în ciorapi atârnați de șemineu.
3. 1821Broșura The Children’s Friend, publicată de William B. Gilley, face sania să zboare „deasupra hornurilor”; o gravură o arată așezată pe un acoperiș.
4. 1823Troy Sentinel publică nesemnat „A Visit from St. Nicholas”, în care vizitatorul coboară pe horn și urcă înapoi pe același drum.

Poemul din 1823 transformă ideea într-o scenă. Ciorapii sunt „atârnați cu grijă de șemineu”, vizitatorul coboară „dintr-un salt”, hainele lui de blană sunt „pătate de cenușă și funingine”. Umple ciorapii în tăcere, apoi își pune un deget pe o parte a nasului, face un semn din cap și urcă înapoi pe horn. Textul, atribuit lui Clement Clarke Moore în 1837 și inclus în culegerea lui din 1844, este povestit în detaliu în istoria poemului „Noaptea dinainte de Crăciun”.

O precizare face scena plauzibilă: la Moore, vizitatorul este un „spiriduș bătrân și vesel”, cu o „sanie în miniatură” și „opt reni micuți”. Un personaj mic trece fără greutate printr-un horn. Când ilustratorii, în frunte cu Thomas Nast începând din 1863, îi dau o statură de om, hornul devine dintr-odată mai strâmt. Cronicarul Justin Fox vede aici originea acestei imagini puțin verosimile a unui bărbat zdravăn înțepenit într-un horn.

Cum intră Moș Crăciun într-o casă fără horn?

Întrebarea e aproape la fel de veche ca poemul. Potrivit revistei New England Today, sobele de fontă se răspândesc în Statele Unite în anii 1830 și 1840: mai economice decât vatra deschisă, au nevoie doar de un burlan îngust, iar copiii se întreabă dacă Moș Crăciun se poate târî printr-un burlan de sobă.

În 1893, un editorial din Harper’s Weekly se îngrijorează: odată cu sosirea sobei închise, ar fi trebuit prevăzut pentru sfânt „un alt mod de a intra decât hornul”. Zece ani mai târziu, Ralph Bates Silloway încă îl pândește pe al lui în sobă. Astăzi, problema e mai largă. Cronicarul Justin Fox, de la Bloomberg, nota în 2020 că doar 39 % dintre casele individuale noi construite în Statele Unite în 2019 aveau un horn, cea mai mică cifră de când Biroul de Recensământ o urmărește, din 1973.

Răspunsurile familiilor

• Cheia magică: Moș Crăciun deschide ușa de la intrare cu o cheie specială. Site-ul Romper o descria în 2019 ca pe o tradiție de Crăciun, de prezentat copiilor într-o scrisoare sau într-un calendar de Advent.
• Fereastra: familia lui Justin Fox lăsa una întredeschisă în fiecare Ajun de Crăciun.
• Soba sau grătarele ei: în 2023, o fetiță de șase ani din Vermont îi explica revistei New England Today că Moș Crăciun, fiind magic, trece prin găurelele sobei.
• Ușa și cheia de rezervă: un băiat din Maine, al cărui horn este zidit, îi asigura pe cei de la aceeași revistă că se folosește de cheia de rezervă.
• Magia, pur și simplu: explicația pe care o aleg cei mai mulți părinți, cu condiția ca cei mici să doarmă.

În seara de 24, Santa Tracker îi arată drumul din acoperiș în acoperiș, cu horn sau fără. Iar pentru o altă întrebare de logistică ce revine des, vedeți cum livrează Moș Crăciun toate cadourile într-o singură noapte.