„Noaptea dinaintea Crăciunului”: povestea poemului care l-a fixat pe Moș Crăciun

Cum a ajuns poemul într-un ziar din Troy?

Potrivit relatării transmise de familia Moore și preluate de Columbia Magazine, totul începe în Ajunul Crăciunului din 1822, într-o casă mare din Manhattan numită Chelsea House. Clement Clarke Moore, profesor de greacă și ebraică, citește cu voce tare un poem pe care l-a scris pentru cei șase copii ai lui. Nu are nicio intenție să-l publice.

Printre apropiații familiei se află Harriet Butler, o prietenă venită din Troy, un orășel de pe malul râului Hudson, la nord de New York. Ea cere voie să copieze textul. Cam un an mai târziu, poemul ajunge în mâinile lui Orville L. Holley, redactorul-șef al ziarului Sentinel. Pe ce drum exact? Sursele ezită. O scrisoare din 1844 a editorului Norman Tuttle către Moore relatează că Holley l-ar fi primit de la doamna Sackett, soția lui Daniel Sackett. Istoricul local din Troy, Carl Johnson, lasă deschise ambele piste, Harriet Butler sau Sarah Sackett.

Ziarul îl publică pe 23 decembrie 1823 cu titlul „Account of a Visit from St. Nicholas”, fără semnătură. La Troy, o placă pusă pe River Street nr. 225 marchează astăzi locul unde se afla redacția ziarului. Holley însuși păstrează secretul. Abia pe 20 ianuarie 1829 face o aluzie la autor, prezentându-l ca pe un domn „cu mai mult merit ca erudit și ca scriitor decât mulți alții cu pretenții mai zgomotoase”.

Poemul, în schimb, nu își așteaptă autorul. Alte ziare îl preiau, an după an, adesea chiar înainte de Crăciun. Circulă fără nume, ca un cântec popular, iar fiecare cititor care îl decupează din ziar contribuie la instalarea în casele americane a unei seri foarte precise: noaptea de 24 decembrie.

Cine a fost Clement Clarke Moore?

Clement Clarke Moore se naște în 1779 și moare în 1863. Tatăl lui, Benjamin Moore, este președintele Columbia College și episcop episcopalian de New York. Fiul termină primul din promoția lui la Columbia, publică primul lexicon de ebraică din Statele Unite și face parte timp de patruzeci și patru de ani din consiliul de administrație al universității. În 1822 tocmai fusese numit profesor de literatură greacă și ebraică la General Theological Seminary.

Columbia Magazine descrie domeniul familiei: vreo treizeci de acri în vestul Manhattanului, botezați Chelsea de bunicul lui, născut în Anglia. Casa cu trei etaje se înălța pe locul unde se află azi intersecția dintre West 23rd Street și Ninth Avenue. O parte din aceste terenuri este astăzi Clement Clarke Moore Park, la colțul dintre West 22nd Street și Tenth Avenue.

Moore povestea că s-a inspirat dintr-un „olandez corpolent și rumen la față” din vecinătate, poate grădinarul lui. Îl cunoștea și pe Washington Irving, a cărui Istorie a New Yorkului, apărută în 1809 și reeditată în 1821, descrie un Sfânt Nicolae olandez cu pipă. Omulețul din poem, cu pipa strânsă între dinți și burta care tremură, datorează mult acestui portret.

De ce a semnat poemul abia în 1844?

Numele lui Moore apare pentru prima dată în 1837. În acel an, Charles Fenno Hoffman publică The New-York Book of Poetry la George Dearborn, iar poemul figurează acolo, la paginile 217-219, sub numele „Clement C. Moore”. Moore însuși îl include în volumul său Poems abia în 1844, la Bartlett and Welford. Într-o scrisoare din același an se explică: a scris textul „nu ca să fie publicat, ci ca să-mi amuz copiii”, și își cere proprietatea literară asupra lui, „oricât de mică ar fi valoarea acestei proprietăți”. Un profesor de seminar care publica lucrări savante nu ținea, se pare, să fie cunoscut în primul rând pentru o poezioară.

Cine a scris cu adevărat „Noaptea dinaintea Crăciunului”?

O altă familie susține de peste o sută cincizeci de ani că poemul este opera strămoșului ei. Henry Livingston Jr. se naște pe 13 octombrie 1748 la Poughkeepsie, pe Hudson, și moare tot acolo pe 29 februarie 1828. Maior în expediția americană împotriva Canadei din 1775, devine apoi fermier și scrie versuri ușoare, publicate fără semnătură sau doar cu inițiala „R.” în New York Magazine și în Poughkeepsie Journal. Nu revendică niciodată poemul, și nicio tipăritură cunoscută nu poartă numele lui.

Dosarul Livingston se sprijină pe amintiri. Fiii lui, Charles și Edwin, precum și o vecină pe nume Eliza, au povestit mai târziu că tatăl lor le citea poemul ca fiind al lui încă din 1807. Familia spune că a avut un manuscris plin de ștersături scris de mâna lui. Acesta ar fi dispărut în incendiul unei case din Wisconsin.

1. 1807Potrivit amintirilor copiilor lui, Henry Livingston Jr. citește poemul în familie.
2. 1823Sentinel din Troy publică poemul fără numele autorului, pe 23 decembrie.
3. 1828Moare Livingston. Fiii lui spun că găsesc în biroul lui o tăietură de ziar și o ciornă plină de ștersături.
4. 1837Charles Fenno Hoffman îi atribuie poemul lui Clement C. Moore în The New-York Book of Poetry.
5. 1844Moore publică poemul în volumul său Poems.
6. 1859Familia Livingston află de revendicarea lui Moore. Edwin spune că a pierdut manuscrisul într-un incendiu.
7. 1899Un nepot al lui Sidney Livingston publică prima revendicare publică în ziarul lui din Long Island.
8. 1920Christian Science Monitor dedică un articol tezei Livingston, pe 4 august.

În 1999, Mary Van Deusen, o urmașă a lui Livingston, apelează la Donald Foster, profesor de engleză la Vassar College și specialist în atribuirea textelor anonime. Cartea lui, Author Unknown, apărută la Henry Holt în 2000, concluzionează în favoarea lui Livingston. Argumentele lui: metrul anapestic, în trei timpi, pe care Livingston îl folosea des, o folosire neobișnuită a cuvântului „all”, numele olandeze ale renilor, care i s-ar potrivi unui om de origine olandeză, și un Moore despre care se spunea că detesta tutunul, care nu i-ar fi pus niciodată o pipă în gură eroului său.

Răspunsul nu întârzie. Istoricul Stephen Nissenbaum, autorul cărții The Battle for Christmas, concluzionează în 2001 că Moore este într-adevăr autorul: „Cred că el este.” El așază poemul în cercul lui John Pintard și al notabililor new-yorkezi care își fabricau pe atunci un trecut olandez. Negustorul de manuscrise Seth Kaller și cercetătorul Scott Norsworthy publică și ei respingeri detaliate.

În 2016, MacDonald P. Jackson, fost profesor la Universitatea din Auckland, în Noua Zeelandă, publică la McFarland un studiu de stilistică cantitativă. Testele lui așază poemele cunoscute ale lui Moore de partea lui Moore, iar poemul de Crăciun „sistematic mai aproape” de versurile lui Livingston. În 2023, Tom A. Jerman ajunge la concluzia inversă: din șaptesprezece teste făcute cu un program de atribuire, șaisprezece îl indică pe Moore. Dezbaterea rămâne deschisă, iar fiecare tabără are cifrele ei.

De ce se numeau renii Dunder și Blixem?

În Sentinel din 1823, cei opt reni sunt chemați în această ordine: Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Dunder și Blixem. Ultimele două nume nu sunt englezești. „Donder en Blixem” înseamnă în olandeză „tunet și fulger”, o exclamație familiară în familiile olandeze din statul New York.

Numele se schimbă apoi. O ipoteză, relatată de Mental Floss, spune că Blixem a devenit Blixen ca să rimeze cu Vixen, apoi Blitzen sub pana lui Moore în 1844. În copiile pe care Moore le transcrie de mână la sfârșitul vieții se citește „Donder and Blitzen”. Antologia lui Edmund Clarence Stedman, An American Anthology, păstrează și ea această formă în 1900. La începutul secolului XX, Donder devine adesea Donner.

Acești opt reni nu au fost primii. Cu doi ani mai devreme, în 1821, o broșură new-yorkeză arăta deja un singur ren care trăgea sania lui „Sante Claus”. Poemul din 1823 adaugă încă șapte și dă fiecăruia un nume. Povestim această genealogie în de unde vin renii lui Moș Crăciun, iar atelajul complet, cu toate numele, în cum se numesc renii lui Moș Crăciun.

Ce a schimbat poemul în povestea lui Moș Crăciun?

Înainte de 1823, vizitatorul din New York nu avea o dată fixă. Sfântul Nicolae, în schimb, venea în mod tradițional pe 6 decembrie, de ziua lui. Broșura din 1821 vorbise deja de Ajunul Crăciunului. Poemul, chiar prin primul lui vers, gravează această dată în memoria tuturor celor care îl învață pe de rost: „’Twas the night before Christmas”.

Textul instalează și un desfășurător precis, aproape o listă de gesturi, care nu s-a schimbat prea mult de atunci. Recitește-l și vei găsi:

• ciorapi „atârnați cu grijă lângă șemineu”, în speranța vizitei lui;
• copii adormiți care visează bomboane, și părinți care tocmai s-au culcat;
• o sanie în miniatură și opt reni mititei care se așază pe acoperiș;
• o coborâre pe horn, dintr-un singur salt;
• un sac cu jucării, ciorapi umpluți în tăcere, un deget pus pe nas ca să urce înapoi;
• o plecare prin aer și o urare strigată tuturor înainte de a dispărea.

Trecerea prin horn își merită propriul dosar, cu rădăcinile ei în credințele legate de vatră: l-am deschis în de ce coboară Moș Crăciun pe horn. Poemul a contribuit și la a face din narator un părinte treaz, martor la o scenă pe care copiii n-o văd niciodată. Este încă punctul de vedere al celor mai multe povești de Crăciun.

În sfârșit, desenează un personaj minuscul. Vizitatorul din 1823 este un „spiriduș bătrân și vesel”, destul de mic cât să încapă într-o sanie în miniatură. Va fi nevoie de gravurile lui Thomas Nast, începând din 1863, ca să capete statura unui om. Vorbim despre asta în Este Moș Crăciun un spiriduș? Anchetă despre un cuvânt din 1823, care dedică o parte acestei chestiuni a spiridușului.

Cum a devenit poemul un ritual al Ajunului de Crăciun?

Succesul trece prin imagine. În 1855, o fiică a lui Moore, Mary C. Ogden, desenează Chelsea House pentru o ediție ilustrată. Pe la 1862, editorul new-yorkez J. G. Gregory publică o versiune ilustrată de F. O. C. Darley, din care Biblioteca Congresului păstrează un exemplar în colecția de cărți rare. În 1912, Jessie Willcox Smith semnează o ediție care poate fi citită și azi liber pe Proiectul Gutenberg. În 1931 vine rândul lui Arthur Rackham, ilustratorul englez al basmelor.

În timpul Marii Crize, în 1934, artistul Helmuth F. Thoms realizează o serie de ilustrații ale poemului în cadrul unui proiect al Public Works Administration, agenția federală de mari lucrări din New Deal.

La Columbia, universitatea lui Moore, sărbătoarea anuală Yule Log cuprinde de multă vreme o lectură a poemului. În milioane de familii, scena se repetă în fiecare 24 decembrie, adesea la ora de culcare. Unii părinți o leagă de o privire aruncată pe Santa Tracker, ca să vadă unde a ajuns sania.

A fost tradus poemul?

Da, de mai multe ori. În franceză circulă sub titlurile „Une visite de saint Nicolas” sau „La Nuit avant Noël”, iar primul vers devine „C’était la nuit avant Noël”. Enciclopedia Wikipedia înregistrează vreo douăzeci de versiuni în alte limbi, de la germană la japoneză. În 2013, tânăra compozitoare Alma Deutscher a scris chiar o melodie pe textul original.

Unde pot fi văzute manuscrisele?

Moore și-a copiat poemul de mână pentru prieteni, la sfârșitul vieții. Se cunosc patru copii autografe. Trei se află în muzee, printre care New-York Historical Society, societatea savantă pe care John Pintard o fondase în 1804. A patra, semnată în 1860 și dăruită unui prieten, a fost vândută în decembrie 2006 cu 280 000 de dolari, prin Heritage Auctions, unui director de companie media care a rămas anonim.