De unde vin renii lui Moș Crăciun? De la broșura din 1821 la Rudolph

Când apare renul pentru prima dată alături de Moș Crăciun?

În 1821, tipograful newyorkez William B. Gilley publică o broșură mică intitulată The Children’s Friend: A New-Year’s Present, to the Little Ones from Five to Twelve. Ea conține un poem anonim, cunoscut astăzi după primul vers, „Old Santeclaus with Much Delight”, și opt gravuri colorate. Este cea mai veche publicație cunoscută în care un ren trage sania lui Moș Crăciun. Biblioteca Beinecke a Universității Yale păstrează un exemplar.

Pe prima gravură, un singur ren, fără nume, trage o sanie care poartă o tăbliță: „REWARDS”, adică răsplăți. Bătrânul aduce cadouri copiilor cuminți. Pentru ceilalți lasă o nuia de mesteacăn, pe care textul o prezintă ca pe un instrument voit de Dumnezeu pentru îndreptarea copiilor. Suntem departe de personajul îngăduitor de astăzi.

Broșura schimbă și data. Vizita nu mai are loc pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, ci în Ajunul Crăciunului. Nici autorul, nici desenatorul nu au fost identificați. Specialistul în atribuiri Don Foster a propus să vadă aici mâna lui Clement Clarke Moore, dar ipoteza rămâne discutată. Povestim nașterea personajului în adevărata poveste a lui Moș Crăciun.

Cum a ajuns Moș Crăciun la opt reni?

Pe 23 decembrie 1823, Sentinel din Troy, în statul New York, publică nesemnat „A Visit from St. Nicholas”. Poemul îi este atribuit lui Clement Clarke Moore în 1837, care și-l revendică în volumul Poems în 1844; alții i-l atribuie lui Henry Livingston. Naratorul vede sosind „o sanie în miniatură și opt reni micuți”, care urcă apoi „până pe acoperiș” cu încărcătura de jucării.

În versiunea tipărită la Troy, ultimii doi reni se numesc Dunder și Blixem, din neerlandeză pentru „tunet” și „fulger”, o aluzie la trecutul olandez al New Yorkului. Moore îi rebotează Donder și Blitzen în ediția sa din 1844, ca să-i apropie de germană. Forma Donner se impune abia la începutul secolului XX.

Opt nu a devenit un număr sacru peste noapte. În 1902, L. Frank Baum, autorul Vrăjitorului din Oz, publică The Life and Adventures of Santa Claus cu un atelaj de zece reni, a căror pereche din frunte se numește Flossie și Glossie. Totuși, lista din 1823 este cea pe care copiii au reținut-o. Traducerile au variat de la o ediție la alta, iar noi le comparăm în numele renilor lui Moș Crăciun.

De ce reni și nu cai?

Nici broșura din 1821, nici poemul din 1823 nu își explică alegerea. Ce se știe este că renul era de mult animalul emblematic al Nordului Îndepărtat pentru cititorii europeni și că un vizitator venit din frig cu greu ar fi putut sosi cu o căruță. Două documente vechi arată de când circulă această imagine.

Pe la anul 890, un norvegian bogat pe nume Ottar, sau Ohthere, își povestește călătoriile regelui Alfred cel Mare, în Anglia. Trăiește mai la nord decât toți ceilalți norvegieni, în Hålogaland. Mai are șase sute de reni îmblânziți pe care nu i-a vândut, printre care șase reni „momeală”, foarte prețioși, de care samii se folosesc ca să prindă renii sălbatici. Pe lângă ei are doar douăzeci de vite, douăzeci de oi și douăzeci de porci. Relatarea lui, inserată într-o traducere engleză a istoricului Orosius, conține prima apariție a cuvântului ren în engleza veche, sub forma hranas.

În 1673 apare la Frankfurt Lapponia lui Johannes Schefferus, profesor la Uppsala. Lucrarea, comandată de cancelarul universității Magnus De la Gardie, trebuia printre altele să pună capăt unui zvon: în Europa se spunea că victoriile suedeze datorau ceva magiei samilor. Schefferus nu a fost niciodată în Laponia. Se bazează pe relatările unor pastori din nordul Suediei și pe obiecte sami din colecții private.

Cartea e tradusă în engleză la Oxford în 1674, în germană în 1675, în franceză în 1678 și în neerlandeză în 1682. Printre cele 26 de gravuri în lemn, una arată un om așezat într-o sanie trasă de un ren. Pentru generații de cititori, Laponia înseamnă în primul rând asta: zăpadă, o sanie joasă și un ren înhămat.

De unde vine cuvântul ren?

Englezescul reindeer este împrumutat din limbile scandinave, precum vechea islandeză hreindýri sau suedeza rendjur. Primul element, rein, vine dintr-o rădăcină germanică de origine incertă, probabil legată de coarnele animalului. Al doilea, deer, desemna la origine orice animal. După relatarea lui Ottar, cuvântul reapare în engleză abia pe la 1440.

Cine crește renii adevărați? Crescătorii sami din Laponia

Samii trăiesc în nordul Norvegiei, al Suediei, al Finlandei și în Peninsula Kola, în Rusia. Nordregio, institutul de cercetare al Consiliului Nordic de Miniștri, estimează numărul lor între 65.000 și 100.000: vreo 40.000 în Norvegia, între 15.000 și 25.000 în Suedia, aproximativ 10.000 în Finlanda și aproximativ 2.000 în Rusia. Sunt estimări, pentru că niciuna dintre aceste țări nu înregistrează originea etnică. Nordregio numără zece limbi sami. Doar o parte dintre sami cresc reni.

În Norvegia, crescătorii lucrează împreună într-o siida, un grup de proprietari care păzesc în comun renii pe un teritoriu. În 2006-2007, țara avea 556 de unități siida și 2.936 de persoane care trăiau din creșterea renilor. Meseria s-a schimbat în anii 1960 cu ceea ce Centrul Internațional pentru Creșterea Renilor numește revoluția snowmobilului, urmată de ATV-uri, motociclete și elicoptere. Carnea este produsul principal, alături de piei, oase și coarne.

• Norvegia: aproximativ 241.000 de reni în 2007, un efectiv care oscilează în jurul a 200.000 de capete.
• Suedia: aproximativ 220.000 de reni în 2007, între 150.000 și 300.000 de-a lungul secolului XX.
• Finlanda: aproximativ 207.000 de reni în 2004-2005, cu un vârf de peste 250.000 în anii 1970 și 1980.
• Semne în ureche: fiecare pui trebuie să poarte semnul înregistrat al proprietarului său înainte de 31 octombrie din primul an de viață; în Suedia există vreo douăzeci de crestături aprobate, combinate în vreo treizeci de feluri, fiecare cu numele ei.

În Norvegia, legea din 2007 privind creșterea renilor leagă dreptul de a deține reni în zona de pășunat sami de un semn în ureche, care presupune ca persoana să fie sami și ca creșterea renilor să fie meseria principală a sa, a unui părinte sau a unui bunic. În Suedia, administrația comitatului fixează un plafon de reni pentru fiecare sat sami, dar nu pentru fiecare proprietar. Numărătorile se fac primăvara, înainte de fătări.

Cum au ajuns reni adevărați în America?

În Alaska, cuvântul ren desemnează doar animalele domestice; verii lor sălbatici, din aceeași specie, se numesc caribu. În 1891, misionarul Sheldon Jackson și William T. Lopp aduc primii reni din Siberia. Rezultatele dezamăgesc, iar Jackson se îndreaptă spre Laponia: recrutează crescători prin anunțuri în ziarele scandinave, iar un prim grup sosește în 1894.

1. 1891Sheldon Jackson și William T. Lopp aduc în Alaska primii reni din Siberia.
2. 1894Sosește un prim grup de crescători sami, însărcinați să formeze ucenici din rândul populațiilor autohtone.
3. 1898Expediție guvernamentală: peste 500 de reni și crescătorii lor trec prin New York, apoi prin Seattle, în drum spre Alaska.
4. 1900Sfârșitul contractelor: unii rămân, alții pleacă în goana după aur sau se întorc în Laponia.
5. 1926Lomen Company și magazinele Macy’s lansează parade de Crăciun cu Moș Crăciun și atelaje de reni.

Expediția din 1898 răspunde unei legi din 18 decembrie 1897 care alocă 200.000 de dolari, pentru că Jackson se teme de o foamete printre căutătorii de aur din Klondike. Contractul semnat pe 24 ianuarie 1898 prevede doi ani de muncă, îngrijire medicală gratuită și școală pentru copii. Cu soții și copii cu tot, grupul numără 170 de persoane: sami, norvegieni, suedezi și finlandezi.

În anii 1920, turmele din Alaska depășesc cu mult 100.000 de capete, iar firma fraților Lomen vrea să le vândă carnea și blana în toată țara. În 1926 se asociază cu Macy’s pentru a organiza parade de Crăciun în care Moși Crăciuni sosesc în sănii trase de reni adevărați, conduși de crescători sami și autohtoni. Primul Moș Crăciun al acestor parade se numește Matthis Ivar Klementsen Nillika. Portland, Saint Paul, Boston, Chicago și Brooklyn au parte de ele până în anii 1930.

Frații Lomen publică în ziare și scrisori false de la copii care întreabă dacă Moș Crăciun va veni cu renii lui. Centrul Internațional pentru Creșterea Renilor, care relatează episodul, vede în Carl Lomen, poreclit „regele renilor”, unul dintre artizanii versiunii comerciale a lui Moș Crăciun și a atelajului său. Ca să scrieți o scrisoare adevărată, fără gânduri comerciale, folosiți pagina noastră Scrisoare către Moș Crăciun.

De unde vine Rudolph, renul cu nasul roșu?

Rudolph s-a născut într-un birou din Chicago. În 1939, lanțul de magazine Montgomery Ward îi cere unuia dintre redactorii săi de publicitate, Robert L. May, absolvent al Dartmouth în 1926, o broșură de Crăciun de oferit copiilor. May alege un ren și face din el un rățoi urât cu inimă mare. Avea să spună că s-a inspirat din propria copilărie de băiat timid, mic de statură și niciodată ales primul în echipe.

Scrie textul în vreo cincizeci de ore, într-un an teribil: soția lui, Evelyn, bolnavă de cancer, moare pe 28 iulie 1939. Denver Gillen, artist în departamentul grafic al firmei, merge cu el și cu fiica lui, Barbara, la grădina zoologică pentru a studia renii. Distribuirea începe pe 1 noiembrie 1939 și 2,4 milioane de exemplare pleacă în acel sezon. Din lipsă de hârtie în timpul războiului, reeditarea așteaptă până în 1946: încă 3,6 milioane de exemplare.

Pe 1 ianuarie 1947, conducerea Montgomery Ward îi cedează drepturile lui May, îndatorat de cheltuielile de spital ale primei sale soții. Cumnatul lui, Johnny Marks, compune un cântec în 1949. Gene Autry îl înregistrează pe 27 iunie 1949, Columbia îl lansează în septembrie, iar la Crăciunul din 1949 ajunge pe primul loc în vânzările americane: 1,75 milioane de discuri în primul sezon, 12,5 milioane în total pentru versiunea lui.

Pe 6 decembrie 1964, NBC difuzează un film de animație cadru cu cadru produs de Videocraft International, viitoarea companie Rankin/Bass, în cadrul General Electric Fantasy Hour. Burl Ives este naratorul. Îl întâlnim pe Hermey, un spiriduș care visează să fie dentist, și insula jucăriilor abandonate. Filmul e reluat în fiecare an din 1964, cea mai lungă domnie a unui program de Crăciun la televiziunea americană. Găsiți cântecul printre cântecele noastre de Crăciun.

Sunt renii lui Moș Crăciun femele?

Întrebarea revine în fiecare iarnă și are o bază serioasă. Potrivit departamentului de pescuit și vânătoare din Alaska, renul, sau caribuul, este singurul membru al familiei cervidelor la care ambele sexe au coarne. Cele ale masculilor adulți sunt mari și masive, cele ale femelelor mai scurte și mai subțiri.

Totul ține de calendarul căderii coarnelor. Cei mai mari masculi și le pierd la sfârșitul lui octombrie, după sezonul împerecherii. Masculii tineri și femelele care nu sunt gestante le păstrează până în aprilie, iar femelele gestante până la nașterea puiului, la sfârșitul lui mai sau începutul lui iunie. Un ren care încă poartă coarne mari pe 24 decembrie este deci probabil o femelă sau un mascul tânăr. Masculii mari au deja capul gol.

Cum arată un ren adevărat?

• Greutate: între 80 și 120 kg pentru o femelă adultă, în medie între 159 și 182 kg pentru un mascul, cu recorduri de 318 kg.
• Copite: late și concave, se desfac ca să susțină animalul pe zăpadă și servesc drept vâsle când înoată.
• Călătorii: unele turme migrează până la 640 km între pășunile de vară și cele de iarnă și pot parcurge 80 km într-o zi.
• Meniul de iarnă: licheni, faimosul „lichen al renilor”, rogozuri uscate și arbuști mici precum afinul.
• Ochi: stratul reflectorizant din fundul ochiului trece de la auriu vara la albastru intens iarna, potrivit unui studiu al University College London și al Universității din Tromsø publicat în 2013.

Pot renii să zboare?

Niciun text vechi nu spune asta despre renul lui Moș Crăciun înainte de 1821, când el zboară deja „deasupra hornurilor”. Mult mai departe în timp, „pietrele cu cerbi” din Mongolia și Altai, stele funerare vechi de cel puțin 3.000 de ani, arată adesea cervide cu coarne alungite care par să-și ia zborul. Se citește uneori că renii zburători ar veni de la șamani care consumau buretele pestriț: Centrul Internațional pentru Creșterea Renilor consideră cea mai mare parte a acestor povești fanteziste și inexacte. În sat, explicația e mai simplă, iar ea poate fi vizitată pe harta satului.