Crăciunul în Regatul Unit: Father Christmas, crackers, discursul regelui și Boxing Day

Father Christmas sau Santa: cine vine la copiii britanici?

Copiii britanici spun la fel de bine Father Christmas și Santa. Primul este un vechi personaj englezesc, mai degrabă o întruchipare a sărbătorii decât un aducător de cadouri, pe care Ben Jonson îl punea deja să vorbească pe scenă în 1616. Al doilea a sosit din America, cu sania și renii, în anii 1860, iar cei doi s-au contopit în anii 1870. Trecerea de la mantia verde la costumul roșu este povestită în articolul nostru despre costumul lui Moș Crăciun.

Multă vreme, scrisoarea nu pleca la poștă, ci în șemineu. Era ținută deasupra flăcărilor, iar tirajul o purta în sus, spre Polul Nord. O bibliotecară de la Universitatea Oxford povestește că făcea așa în fiecare an, când era copil. Unele scrisori n-au ajuns niciodată la cer: în 1996, niște muncitori au găsit una înțepenită în hornul unui dormitor, datată 8 decembrie 1911. O fetiță pe nume Mabel cerea în ea o carte de povești, un album pentru cărți poștale, o cutie de ciocolată și o zornăitoare pentru surioara ei.

În perioada interbelică, la Oxford, copiii lui J. R. R. Tolkien își lăsau scrisorile lângă șemineu. Timp de douăzeci de ani au primit răspunsuri ilustrate, semnate Father Christmas și trimise de la Polul Nord, publicate mai târziu sub titlul *The Father Christmas Letters*. Astăzi, copiii scriu mai degrabă la o adresă poștală bine pusă la punct: Santa's Grotto, Reindeerland, XM4 5HQ. Îi puteți scrie și de pe pagina noastră Scrisoare către Moș Crăciun.

În seara de 24 i se lasă o gustare. Potrivit unui sondaj publicat în decembrie 2025 de HelloFresh, 53 % dintre gospodăriile care lasă ceva aleg o mince pie, aproximativ 1,68 milioane de gospodării adaugă un pahar de băutură, cel mai adesea sherry, iar 36 % pun un morcov pentru Rudolph. Variantele din alte țări sunt adunate în articolul nostru despre ce i se lasă lui Moș Crăciun.

Cine a inventat crackerii de Crăciun?

Crackerul este un tub de hârtie lucioasă, închis la ambele capete ca o bomboană. Doi meseni trag fiecare de câte un capăt, tubul se rupe cu o mică pocnitură, iar cel care rămâne cu jumătatea mai mare primește conținutul: o coroniță de hârtie, o glumă și un obiect mic. Se trage la începutul mesei de Crăciun, iar coronița rămâne pe cap până la pudding.

Presupusul lui inventator este Tom Smith (1823-1869), cofetar și patiser care deschide un magazin pe Goswell Road, în Clerkenwell, în anii 1840. Potrivit Victoria and Albert Museum, el descoperă la Paris bomboana învelită într-o hârtie răsucită la ambele capete și strecoară în ea un mic bilet de dragoste ca să-și vândă dulciurile în afara sezonului. Ideea pocniturii i-ar fi venit de la un buștean care trosnea în șemineu. Dicționarul Oxford consemnează obiceiul de a trage crackeri încă din 1847, dată pe care tradiția o reține pentru invenție.

Mecanismul este pus la punct în anii 1860: două benzi de hârtie, una unsă cu fulminat de argint, cealaltă aspră, pe care frecarea le face să pocnească. Walter, fiul lui Tom, adaugă pălăriile fanteziste de hârtie și caută mici cadouri în Europa, în America și în Japonia. Instalată în Finsbury Square, în City, firma are în anii 1890 aproximativ 2 000 de angajați, printre care multe femei, care lipesc și pliază totul de mână.

Crackerii au urmat toate modele: jazz, Tutankhamon, automobile, Charlie Chaplin, radio. Marca fabrică și acum crackeri de lux pentru casa regală, al căror decor și conținut rămân secrete. Cel mai mare cracker construit vreodată măsura 63,1 metri: a fost tras pe 20 decembrie 2001 într-o școală din Chesham, în Buckinghamshire.

De ce îl ascultă britanicii pe rege pe 25 decembrie la ora 15?

Mesajul de Crăciun al suveranului s-a născut dintr-o idee a BBC. Directorul ei, John Reith, îl propune prima dată în 1922; regele George al V-lea refuză. Zece ani mai târziu, acceptă. În ziua de Crăciun a anului 1932, vorbește la radio dintr-un birou mic de la Sandringham, reședința lui din Norfolk, ca să inaugureze serviciul radio al Imperiului, strămoșul BBC World Service. Textul este atribuit lui Rudyard Kipling. Alocuțiunea durează două minute și jumătate și ajunge la aproximativ 20 de milioane de ascultători.

Întâlnirea n-a devenit regulată imediat: nu a existat niciun mesaj în 1936 și nici în 1938. Războiul este cel care o instalează, cu discursul lui George al VI-lea din 1939. Elisabeta a II-a își rostește primul mesaj în 1952, tot de la Sandringham, la zece luni după moartea tatălui ei. În 1957, mesajul este difuzat pentru prima dată la televizor, în direct. Din 1960, este înregistrat dinainte ca să poată fi trimis în țările Commonwealthului.

De la război încoace, un singur an a rămas fără mesaj: 1969, când alocuțiunea a lăsat locul reluării documentarului *Royal Family*. În 2003, filmarea se face pentru prima dată în întregime în exterior, la cazarma Combermere din Windsor. Regele Carol al III-lea își înregistrează primul mesaj în decembrie 2022, la trei luni după moartea mamei sale, în capela Sfântul Gheorghe din Windsor. Acesta devine cea mai urmărită alocuțiune regală de Crăciun măsurată vreodată. Mesajul este difuzat în fiecare an la ora 15, ora Londrei, între felul principal și desert în multe familii.

Cine a adus bradul și felicitarea de Crăciun în Anglia?

Bradul îi este adesea atribuit prințului Albert, soțul german al reginei Victoria. El i-a făcut mai ales reclamă. Potrivit English Heritage, primul brad cunoscut din Anglia este cel al reginei Charlotte, soția germană a lui George al III-lea, împodobit la Queen's Lodge, în Windsor, în decembrie 1800. Albert aduce mai mulți molizi din Coburg în decembrie 1840. Dar o gravură schimbă totul: în 1848, *Illustrated London News* arată familia regală în jurul unui pom încărcat de ornamente. În 1853 apar primele reclame pentru decorațiuni de brad, iar pe la 1860 pomul este foarte răspândit în clasa de mijloc.

Felicitarea s-a născut în același deceniu, la Londra. În 1843, Henry Cole, viitorul prim director al Victoria and Albert Museum, îi cere prietenului său, pictorul John Callcott Horsley, să deseneze o felicitare. Jurnalul lui notează că primește desenul pe 17 decembrie. Se tipăresc o mie de exemplare, vândute cu un șiling bucata, un preț ridicat pentru acea vreme, iar operațiunea este considerată un eșec comercial. Unul dintre aceste prime exemplare a fost vândut la licitație cu 22 000 de lire în 2013.

Cel mai celebru brad al țării vine din Norvegia. Din 1947, Norvegia le dăruiește în fiecare an londonezilor un molid, ca mulțumire pentru sprijinul Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pomul, în vârstă de 50 până la 60 de ani și înalt de peste 20 de metri, este ales din pădurile din jurul Oslo, unde pădurarii îl numesc „regina pădurii”. Traversează Marea Nordului cu vaporul, se înalță în Trafalgar Square cu ghirlande verticale în stil norvegian, iar corurile cântă la poalele lui toată luna decembrie. Este demontat chiar înainte de a douăsprezecea noapte, apoi tocat și transformat în mulci.

Mince pies și Christmas pudding: ce mănâncă britanicii de Crăciun?

Mince pie este o tartă mică închisă, umplută cu *mincemeat*: stafide, coji confiate, mere, mirodenii și grăsime. Cuvântul înseamnă „carne tocată”, și exact asta conținea. O carte de bucate din 1390, *The Forme of Cury*, dă o rețetă de „tartes of flesshe” cu carne tocată de porc, smochine, stafide și mirodenii. În 1615, Gervase Markham publică „minc't pies” cu carne de oaie și seu, coapte într-o crustă groasă numită *coffyn*. Carnea a dispărut treptat, mirodeniile au rămas.

O legendă încăpățânată spune că Oliver Cromwell ar fi interzis mince pies. În realitate, ordonanța din 1647 desființează sărbătorile religioase, inclusiv Crăciunul, dar nu interzice niciun aliment; istoricul culinar Sam Bilton vorbește despre un mit. O altă tradiție recomandă să mănânci câte una în fiecare dintre cele douăsprezece zile ale Crăciunului, fiecare tartă promițând o lună de fericire în anul care vine. Britanicii au mâncat aproximativ 175 de milioane în 2025.

Christmas pudding se trage din *plum pottage*, o fiertură de carne și fructe uscate care a devenit dulce în secolul al XVIII-lea. Prăjitura fiartă din făină, fructe, grăsime, zahăr și mirodenii, încununată cu ilice, apare clar în anii 1830. Charles Dickens o flambează cu coniac în *A Christmas Carol* în 1843, iar Eliza Acton este prima care, în 1845, o numește „Christmas pudding” într-o carte de bucate. Ideea că ar conține treisprezece ingrediente, pentru Hristos și cei doisprezece apostoli, este o legendă pe care nimic nu o confirmă.

Se pregătește cu săptămâni înainte, în *Stir-up Sunday*, a cincea duminică dinainte de Crăciun. Numele vine de la rugăciunea zilei din cartea de rugăciuni anglicană, care începe cu „Stir up”, „trezește”; epoca victoriană a făcut din ea ziua în care toată familia amestecă aluatul. În el se strecura o monedă mică de argint, un threepence sau un sixpence, care îi promitea bogăția celui care o găsea. Pentru o variantă de făcut cu copiii, vedeți rețetele noastre.

De ce se numește 26 decembrie Boxing Day?

Boxing Day nu are nicio legătură cu boxul. Numele vine de la *Christmas box*, o cutie sau un dar de sărbători atestat încă din secolul al XVII-lea: în prima zi lucrătoare de după Crăciun, negustorii și angajații treceau pe la clienții lor ca să primească un bacșiș drept mulțumire pentru anul încheiat. Samuel Pepys vorbește despre asta în jurnalul lui pe 19 decembrie 1663. În casele mari, servitorii, care serviseră pe 25, primeau a doua zi o cutie cu cadouri sau cu resturi și o zi liberă ca să-și viziteze familia.

O altă explicație trimite la cutia milei, cutia pentru pomeni din biserici, uneori deschisă și împărțită pe 26, ziua Sfântului Ștefan. În Irlanda, de altfel, se spune mai degrabă St Stephen's Day. Bank Holidays Act din 1871 face din 26 decembrie zi liberă în Regatul Unit, cu excepția Scoției. Astăzi este o zi de fotbal, cu un program complet de meciuri jucate prin tradiție împotriva vecinilor, ca să se limiteze deplasările, și de reduceri: în 2009, până la 12 milioane de britanici au mers la cumpărături în această zi.

Și Scoția?

Scoția a ținut multă vreme Crăciunul la distanță. În 1640, Parlamentul scoțian declară ilegală sărbătorirea lui Yule. Interdicția este ridicată în 1712, dar Biserica presbiteriană continuă să dezaprobe sărbătoarea, iar Crăciunul devine zi liberă acolo abia în 1958. Scoțienii și-au mutat deci petrecerile în noaptea de Revelion și în cele două zile care urmează, ceea ce explică importanța lui Hogmanay, Anul lor Nou.

1. 1640Parlamentul Scoției interzice sărbătorirea lui Yule.
2. 1843Henry Cole tipărește prima felicitare de Crăciun.
3. 1847Prima mențiune cunoscută a crackerilor trași la masă.
4. 1848Illustrated London News publică bradul familiei regale.
5. 1871Boxing Day devine zi liberă.
6. 1932George al V-lea rostește primul mesaj regal de Crăciun.
7. 1947Primul brad dăruit de Norvegia în Trafalgar Square.
8. 1958Crăciunul devine zi liberă în Scoția.