La ce vârstă nu mai cred copiii în Moș Crăciun? Ce spun cu adevărat studiile

La ce vârstă nu mai cred copiii în Moș Crăciun?

Răspunsul scurt: în medie pe la 8 ani. Cel mai recent studiu, publicat online pe 13 noiembrie 2023 de Candice Mills (Universitatea din Texas la Dallas) și Thalia Goldstein (Universitatea George Mason), a intervievat 48 de copii între 6 și 15 ani care nu mai credeau în Moș Crăciun, 44 dintre părinții lor, apoi 383 de adulți rugați să-și amintească. În ambele grupuri, vârsta medie la care se încheie credința se situează în jurul a 8 ani, „cu o variabilitate importantă”, precizează autorii.

Universitatea din Exeter, din Regatul Unit, ajunge la aceeași cifră. În decembrie 2018, psihologul Christopher Boyle publica rezultatele intermediare ale „Santa survey”, alimentat de 1.200 de răspunsuri din toată lumea, mai ales de la adulți. Vârsta medie: 8 ani. Detaliul pe țări e grăitor: 8,03 ani în Anglia, 8,58 ani în Scoția.

Studiile mai vechi plasează cursorul puțin mai devreme. În 1994, C. J. Anderson și Norman Prentice, de la Universitatea din Texas la Austin, au intervievat 52 de copii care încetaseră să creadă: cei mai mulți descoperiseră adevărul singuri, la 7 ani. Diferența de un an ține probabil de eșantioane, mici și americane, mai mult decât de o schimbare de epocă.

1. 1978Prentice, Manosevitz și Hubbs (American Journal of Orthopsychiatry): credința în Moș Crăciun, în Iepurașul de Paște și în Zâna Măseluță variază cu vârsta și cu încurajarea părinților.
2. 1994Anderson și Prentice intervievează 52 de copii din Texas: adevărul e descoperit pe la 7 ani, adesea singuri.
3. 2015Shtulman și Yoo (Occidental College) leagă îndoiala de înțelegerea a ceea ce e posibil fizic, la 47 de copii între 3 și 9 ani.
4. 2018Universitatea din Exeter: 1.200 de răspunsuri, vârstă medie de 8 ani.
5. 2023Mills și Goldstein (Developmental Psychology): vârstă medie în jurul a 8 ani, atât la copiii, cât și la adulții intervievați.

Cum descoperă copiii că Moș Crăciun nu există?

Două drumuri domină și adesea se intersectează. Primul trece prin ceilalți: un coleg din pauză, un frate mai mare, o discuție între adulți auzită din spatele unei uși. În studiul lui Mills și Goldstein, cei mai mulți participanți menționează acest tip de mărturie printre cauzele schimbării. Al doilea trece prin observație și raționament: o etichetă de magazin rămasă pe un pachet, un scris recunoscut pe eticheta cadoului, un calcul despre numărul de case de vizitat într-o singură noapte.

Cele două piste nu se contrazic. În 1994, copiii intervievați de Anderson și Prentice spuneau în majoritate că au aflat singuri. Douăzeci de ani mai târziu, Andrew Shtulman, psiholog la Occidental College din Los Angeles, conchidea că cei mai mulți copii încetează probabil să creadă printr-o combinație a celor două: o îndoială care se maturizează, apoi o frază auzită care înclină balanța.

Rolul raționamentului fizic

Shtulman și colega sa Rachel Yoo le-au propus unor 47 de copii între 3 și 9 ani să scrie o scrisoare către Moș Crăciun cu întrebări, apoi să explice cum se descurcă el. Le-au cerut și să judece evenimente posibile sau imposibile fără legătură cu Crăciunul. Rezultatul: copiii care deosebeau cel mai bine posibilul de imposibil erau și cei care puneau la îndoială fezabilitatea isprăvilor lui Moș Crăciun, propunând totodată explicații provizorii.

Autorii amintesc cele trei isprăvi care sfidează cel mai mult fizica așa cum o înțeleg copiii: să viziteze toți copiii din lume într-o singură noapte, să intre pe un horn îngust, să zboare cu o sanie de lemn. Când copilul vă întreabă cum trece Moș Crăciun prin burlanul sobei, nu face pe nesuferitul. Raționează.

Ce semne arată că copilul dumneavoastră începe să se îndoiască?

Cercetătorii nu au stabilit o listă oficială de „semne”, dar protocoalele lor arată ce se schimbă. În scrisoarea din studiul lui Shtulman, copiii cei mai avansați nu mai cereau doar o jucărie: puneau întrebări de verificare, despre traseu, despre mărimea sacului, despre cum intri într-o casă fără horn.

• Întrebări de logistică: câți reni, câte case, cum faci cu un apartament de la etajul zece.
• Comparații: de ce Moș Crăciun de la mall nu are aceeași barbă ca cel de la școală.
• Teste discrete: o scrisoare ținută secretă ca să vadă dacă răspunsul se potrivește, o întrebare capcană despre ambalaj.
• O întrebare directă, adesea pusă între patru ochi: „Spune-mi adevărul.”

Un lucru îi surprinde pe mulți părinți: un copil care se îndoiește nu o spune neapărat. În ancheta de la Exeter, 65 % dintre respondenți povestesc că au continuat să joace jocul deși știau deja. Ancheta nu spune de ce. Dar un copil care pune mai puține întrebări în decembrie nu e neapărat un copil care crede mai mult.

Este normal să mai crezi în Moș Crăciun la 10, 12 sau 15 ani?

Studiile nu oferă un procent al copiilor care încă mai cred la 10 sau 12 ani, iar noi nu vom inventa unul. Spun în schimb două lucruri utile. Mai întâi, variabilitatea e mare: eșantionul lui Mills și Goldstein includea copii de până la 15 ani, iar autorii insistă asupra abaterii de la medie. Apoi, durata credinței depinde în parte de familie.

Încă din 1978, echipa lui Norman Prentice nota că credința în Moș Crăciun varia cu vârsta copilului și cu nivelul de încurajare al părinților, dar că nu era legată de ceilalți indicatori ai înclinației sale spre imaginar. Cu alte cuvinte, un copil de 10 ani care încă mai crede nu e un copil „cu capul în nori”: trăiește adesea într-o familie care întreține tradiția cu convingere.

Un studiu publicat în 2025 în Frontiers in Developmental Psychology de echipa lui Karl Rosengren merge în aceeași direcție. Dintre cei 486 de părinți americani intervievați în septembrie 2024, 85 % încurajau credința în Moș Crăciun, iar autorii notează că acești părinți o încurajau mai ușor la copiii mai mari.

Și la 12 sau 15 ani?

După 11 sau 12 ani, întrebarea se pune rareori în acești termeni. Un adolescent care „crede” joacă adesea un rol care îi place, așa cum arată cei 65 % dintre respondenții de la Exeter care se prefăceau. Dacă aveți o îndoială reală, cea mai bună sursă rămâne copilul: întrebați-l ce crede, fără capcane, și ascultați răspunsul.

Să crezi în Moș Crăciun e bine sau rău pentru copii?

Dezbaterea e veche și are avocați serioși. În noiembrie 2016, Christopher Boyle (Universitatea din Exeter) și Kathy McKay (Universitatea din New England, Australia) publicau în The Lancet Psychiatry un text intitulat „A wonderful lie”. Temerea lor: ca încrederea copiilor în părinți să fie știrbită de această minciună. Aceiași autori admiteau că o minciună poate fi uneori justificată, de exemplu pentru a consola un copil după moartea unui animal.

Datele adunate de atunci nuanțează această temere. În ancheta de la Exeter din 2018, 56 % dintre respondenți spun că încrederea lor în adulți nu a fost afectată, față de 30 % care spun contrariul. O treime își amintește că a fost tulburată, 15 % s-au simțit trădați, 10 % furioși. Studiul lui Mills și Goldstein nu constată o „pierdere drastică a încrederii” în părinți, iar mai puțin de o treime dintre participanți descriu emoții negative care au durat mai mult de două săptămâni.

În privința beneficiilor, trebuie să rămânem prudenți. Părinții cred în ele: în studiul lui Rosengren și al colegilor săi, 82 % dintre cei 39 de părinți intervievați în 2012 vedeau avantaje în încurajarea acestor credințe, iar în 2024 motivele cele mai citate erau „o parte normală a copilăriei” (77,6 %) și plăcerea (70,8 %). În privința comportamentului, ancheta de la Exeter e împărțită: 34 % dintre adulți cred că acea credință i-a făcut mai cuminți, 47 % nu.

Ce arată cercetarea cel mai clar privește modul, nu principiul. La Mills și Goldstein, o promovare foarte insistentă a mitului de către părinți era asociată cu mai multe emoții negative în momentul descoperirii. Adulții care păstrau doar amintiri negative aflaseră adevărul mai târziu, mai brutal și cel mai adesea de la altcineva. Detaliem cum să procedați în ghidul nostru pentru a-i spune copilului adevărul.

Și părinții, cum trăiesc sfârșitul credinței?

Este unul dintre cele mai constante rezultate și unul dintre cele mai emoționante. În 1994, Anderson și Prentice notau că copiii descriau reacții mai degrabă pozitive la descoperirea adevărului, în timp ce părinții lor se declarau „mai degrabă triști”. Sfârșitul lui Moș Crăciun apasă adesea mai mult pe adult decât pe copil.

Această tristețe nu împiedică transmiterea tradiției. În ancheta de la Exeter, 72 % dintre părinți se declarau fericiți să le vorbească copiilor despre Moș Crăciun și să joace jocul. La Mills și Goldstein, între 87 % și 95 % dintre adulți voiau să sărbătorească Moș Crăciun cu propriii copii sau o făceau deja. Părinții intervievați în 2012 de echipa lui Rosengren încetaseră ei înșiși să creadă la 7,5 ani în medie.

În Franța, tradiția are chiar propria instituție. Din 1962, poșta franceză, La Poste, răspunde la scrisorile adresate lui Moș Crăciun, iar psihanalista Françoise Dolto a redactat primul răspuns-tip. Astăzi, Secretariatul lui Moș Crăciun de la Libourne, în Gironde, însoțește în fiecare an peste un milion de copii în prima lor corespondență. Nimic nu-l împiedică pe un copil care a înțeles să continue să scrie: pagina noastră Scrisoare către Moș Crăciun primește și scrisorile celor mari.